Acasă Anchete Justitie Ion Rădoi, sub control judiciar

Ion Rădoi, sub control judiciar

DISTRIBUIȚI
foto:playtech.ro

160479 – 15072021 – Preşedintele Sindicatului Liber Metrou, Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care DNA a făcut, miercuri dimineaţă, 16 percheziţii în Bucureşti şi în Prahova şi Ilfov, inclusiv la Sindicatul Liber Metrou dar şi la locuinţa preşedintelui acestuia.

DNA a transmis că Rădoi este cercetat penal pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, în formă continuată, şi şantaj, alături de o altă persoană, aflată la rândul său sub control judiciar.

Rădoi este suspectat că a organizat protestul din 25/26 martie, care a dus la blocarea circulaţiei metroului, pentru a face presiuni asupra ministrului Transporturilor şi directorului Metrorex pentru a ajunge la o soluţie favorabilă intereselor sale. ”Prezenta cauză are ca obiect investigarea modalităţii în care au fost exploatate şi administrate spaţiile comerciale din staţiile de metrou şi din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021”, a transmis DNA, miercuri seara.

Câteva zeci de persoane, sindicalişti de la metrou, s-au adunat, miercuri seară, în faţa sediului DNA, unde era audiat Ion Rădoi. La ieşire, acesta a fost condus de sindicalişti, care au încercat să îi împiedice pe jurnalişti să discute cu Rădoi. Acesta nu a făcut declaraţii presei.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 – 2021. În cursul zilei de 14 iulie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ilfov, dintre care 3 sunt sedii ale unor instituţii publice”, a transmis DNA.

Dosarul ar avea legărură cu spaţiile comerciale de la metrou şi cu acţiunea de demolare a acestora declanşată de Ministerul Transporturilor.

La 26 martie, câteva sute de sindicaliști au organizat un protest și au blocat liniile de metrou aproape toată ziua.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.