Acasă Politic Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, despre...

Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, despre sprijinirea învățământului din România

DISTRIBUIȚI

160386 – 08072021 – Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu, a discutat în această săptămână cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, despre modul în care Uniunea Europeană poate sprijini învățământul din România grav afectat de pandemie și despre dezvoltarea, în plan european, a unei agende pentru educație.

”Am expus vicepreședintelui Comisiei Europene problemele întâmpinate de România în ceea ce înseamnă zona de educație în contextul impactului exercitat de pandemie. Am prezentat, pe zona de învățământ, problematica abandonului școlar și aspectele ce țin de impactul psihologic al pandemiei asupra copiilor, precum și inițiative ce pot fi dezvoltate pe zona de educație digitală. Am convenit cu domnul comisar o agendă comună și demararea unor inițiative concrete în așa fel încât să dezvoltăm noi oportunități de finanțare și să creștem rata de participare din partea beneficiarilor români. Tot în acest sens, am creionat o serie de inițiative care să crească profilul educației în plan european””a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu, co-președinte al Alianței Europene pentru Educație.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a reiterat cu această ocazie sprijinul său pentru promovarea unei agende europene pentru educație convenind asupra necesității de a lansa în plan european măsuri ambițioase care să crească calitatea învățământului european, și în mod particular, al celui din România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.