160450 – 13072021 – Miniștrii Economiei și Finanțelor din UE au adoptat astăzi prima serie de decizii de punere în aplicare ale Consiliului privind aprobarea planurilor naționale de redresare și reziliență. Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburgul, Portugalia, Slovacia și Spania au primit undă verde în vederea utilizării fondurilor de redresare și reziliență ale UE pentru a-și stimula economiile și a remedia consecințele negative ale pandemiei de COVID-19. Adoptarea deciziilor de punere în aplicare ale Consiliului privind aprobarea planurilor permite statelor membre să semneze acorduri de grant și de împrumut care vor permite o prefinanțare de până la 13%.
În iunie, Consiliul European a primit o evaluare pozitivă a planurilor celor 12 state membre din partea Comisiei Europene, însoțită de propuneri de decizii ale Consiliului European privind aprobarea acestora. Toate cele 12 state membre au solicitat o prefinanțare din fondurile care le sunt alocate. Deciziile pe care Consiliul European le-a adoptat astăzi reprezintă etapa finală înainte ca statele membre să poată încheia acorduri de grant și de împrumut cu Comisia și să înceapă să primească fonduri pentru punerea în aplicare a planurilor lor naționale.
“Deciziile luate în cadrul Consiliului ECOFIN cu privire la aproape jumătate din planurile naționale reprezintă un mare pas înainte pe calea redresării economice europene. Acestea permit semnarea de către statele membre a primelor acorduri de finanțare, precum și efectuarea plăților de prefinanțare. Cu sprijinul UE, statele membre pot demara reformele și investițiile necesare pentru redresarea, consolidarea și transformarea economiilor noastre. Deciziile adoptate ale Consiliului vor permite statelor membre să utilizeze fondurile nu numai pentru a se redresa în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, ci și pentru a crea o Europă rezilientă, mai verde și mai digitală, inovatoare și competitivă pentru generațiile viitoare ale UE”, a declarant Andrej Šircelj, ministrul de finanțe al Sloveniei.
Asistența financiară acordată de UE în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență în valoare de 672,5 miliarde EUR are scopul de a impulsiona redresarea economică europeană prin sprijinirea reformelor și a proiectelor de investiții ale statelor membre. Măsurile aprobate în cadrul planurilor naționale sunt axate pe șase domenii de politică („piloni”) prevăzute în regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență. Printre aceste domenii se numără tranziția verde și cea digitală, creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, precum și coeziunea socială și teritorială.Printre măsurile luate la nivel de stat membru pentru a realiza redresarea și a spori reziliența UE se numără, de exemplu, decarbonizarea industriei, renovarea clădirilor, digitalizarea administrației publice și recalificarea forței de muncă. Planurile abordează, de asemenea, recomandările specifice fiecărei țări identificate în cursul discuțiilor din cadrul semestrului european 2019 și 2020.
.Mecanismul de redresare și reziliență este componenta centrală a Next Generation EU, pachetul de redresare menit să revitalizeze economia UE după pandemia de COVID-19, abordând totodată principalele provocări ale epocii noastre, cum ar fi tranziția climatică și transformarea digitală. Pentru a primi sprijin din partea mecanismului, statele membre trebuie să transmită planurile lor de redresare și reziliență Comisiei, care le evaluează apoi în raport cu recomandările specifice fiecărei țări și cu cei șase piloni ai mecanismului.
După transmiterea unui plan individual și cu excepția cazului în care se convine asupra unei amânări împreună cu statul membru implicat, Comisia are la dispoziție două luni pentru a-l evalua și pentru a propune o decizie de punere în aplicare a Consiliului privind aprobarea acestuia. Ulterior, ca regulă generală, Consiliul examinează propunerea în termen de patru săptămâni. După adoptarea deciziei propuse, statul membru poate semna acorduri bilaterale de finanțare cu Comisia și poate primi prefinanțarea convenită în termen de două luni.
Plățile suplimentare din cadrul mecanismului vor fi condiționate de o evaluare pozitivă a punerii în aplicare a planului de redresare și reziliență, ținându-se seama de îndeplinirea obiectivelor de etapă și a țintelor stabilite în planul individual.