Acasă Politic Primarul din Ștefăneștii de Jos nu mai e membru al PNL

Primarul din Ștefăneștii de Jos nu mai e membru al PNL

DISTRIBUIȚI

160028 – 12062021 – Ionel Robert Ștefan, primarul comunei Ștefăneștii de Jos, acuzat că ar fi abuzat sexual o fetiță de 12 ani, a anunțat că se autosuspendă și renunță la calitatea de membru al PNL, până la clarificarea situației.

”Pe fondul informațiilor complet neadevărate care circulă despre mine în spațiul public, deși mă declar nevinovat, am decis să mă autosuspend din partid și să renunț la calitatea de membru al Partidului Național Liberal până la clarificarea situației. Este o decizie grea, dar imperativă, întrucât nu îmi doresc să aduc în niciun fel prejudicii de imagine partidului meu. Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăția. Probele vor demonstra asta, pentru că am solicitat un test poligraf și un test ADN care vor arăta exact contrariul a tot ceea ce se speculează despre mine în spațiul public. Sunt convins că se va face dreptate iar numele meu va fi reabilitat, dar în niciun caz justiția nu ar trebui să se facă la televizor. Ar trebui să lăsăm magistrații să își facă treaba, fără presiuni de acest fel. Dosarul este în desfășurare, nu pot comenta mai multe, aștept finalizarea lui”, a scris Ștefan pe pagina sa de Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.