160156 – 23062021 – În timpul furtunilor de vară e recomandat să evităm duşurile şi sălile de baie, deoarece instalațiile sanitare pot conduce electricitate. Avertismentul vine de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. ”Deseori neașteptate, furtunile de vară pot fi periculoase, fiind, de multe ori, însoțite de descărcări electrice. Iată cum ne putem proteja în timpul unei furtuni: ne adăpostim în casă, sau la nevoie, în autoturism; Închidem ușile și ferestrele; Evităm dușurile și sălile de baie – conductele instalațiilor pot conduce electricitate; Deconectăm aparatele electronice pentru a nu risca să fie defectate”, arată IGSU într-o postare pe Facebook.
”În această perioadă cu turbulențe în atmosferă și cu poluare apar o serie de sarcini electrice încărcate negativ la baza norilor și sarcini pozitive la nivel înalt, astfel încât în nor apar descărcări electrice foarte violente. Două treimi dintre ele se produc în nori, iar o treime sunt acele trăsnete care se realizează între zona norilor de jos și sol”, a explicat la Digi24 profesorul de fizică Silviu Gurlui. ”În anumite condiții, funcție de descărcarea, de sarcinile pozitive strânse la sol apar astfel de descărcări în anumite zone. Pentru că în locuințele noastre există o ramificație întreagă, fie de țevi care alimentează apa curentă, fie că este vorba despre instalații pentru colectare apei, fie că este vorba despre instalații de aerisire care urcă spre zona superioară a blocului, toate acestea formează de fapt o ramificație de – să spunem într-un mod direct – de fire electrice, putem să ne imaginăm acest lucru. Orice încărcare electrică din spațiul învecinat se poate propaga ușor spre zonele din interiorul clădirii. E vorba mai ales de baie, de duș, de toate aceste zone unde circulă apă, pentru că apa potabilă conține săruri și conduce curentul electric”, a spus el. ”Și rețeaua electrică, rețeaua de telefonie fixă pot să fie un factor atunci când sunt descărcări”, a mai spus Gurlui. Profesorul a adăugat că, dacă auzim tunete, nu trebuie să folosim dușul sau chiuveta. ”De asemenea, nu stăm în preajma obiectelor înalte care pot conduce curentul electric, lângă un copac înalt, nu stăm în zona piscinelor. Toate acestea pot să ne agraveze sănătatea, când sunt descărcări electrice în vecinătate”, a spus Gurlui. ”După circa 30 de minute de la ultimul tunet suntem oarecum în siguranță și putem să reluăm activitățile de uz casnic”, a adăugat el.