159814 – 27052021 – Deputatul Beniamin Todosiu și senatorul Andrei Postică au depus o inițiativă legislativă care prevede ca activitățile economice desfășurate de persoane fizice pe contracte de tip PFA (persoană fizică autorizată) să constituie vechime în muncă.
USR PLUS propune completarea OUG nr.44/2018, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel:
(1) Activitățile economice desfășurate de persoana fizică ca PFA constituie vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate.
(2) Vechimea în muncă și, după caz, vechimea în specialitate, este considerată perioada în care PFA a desfășurat activitate economică și a achitat contribuțiile, taxele și impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.
„Propunerea legislativă face o reparație morală și legală pentru persoanele fizice autorizate, care desfășoară o activitate economică și îți plătesc toate taxele și impozitele legale, dar activitatea nu le este considerată vechime în muncă. Inițiativa a pornit de la cazul unui cetățean din Alba Iulia, care este unul dintre cei mai apreciați ghizi turistici din municipiu. Când a vrut să aplice pentru un post în cadrul centrului de informare turistică din subordinea municipalității, albaiulianul a constatat că activitatea pe care a prestat-o timp de mulți ani ca ghid nu e considerată vechime în muncă deoarece a funcționat ca Persoană Fizică Autorizată. Sper ca această propunere să fie adoptată cât mai repede. Este o lege care nu va avea un impact bugetar, ci doar va încuraja persoanele fizice să lucreze legal și să renunțe la munca la negru, atrași de faptul că perioada lucrată ca PFA va constitui și vechime în muncă, în domeniul în care își desfășoară activitatea”, transmite deputatul USR PLUS Beniamin Todosiu.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, 22,6% din populația activă a României lucrează pe cont propriu sau ca lucrători familiali neremunerați.
În expunerea de motive, parlamentarii USR PLUS, arată că necesitatea intervenției legislative este justificată de lipsa unui astfel de articol în lege, care de-a lungul timpului a descurajat activitatea PFA-urilor sau le-a discriminat.
În consecință, faptul că nu există în lege un articol care să menționeze că activitatea unui PFA se consideră vechime în muncă, a dus la două tipuri de interpretări distincte: PFA-uri care lucrează ca PFA, cotizează la sistemul de pensii, asigurări de sănătate și impozit pe venit și își desfășoară activitatea pur și simplu și PFA-uri care, din cauza acestei prevederi din legislație, s-au auto-angajat, la recomandarea experților contabili, pe salariul minim pe economie și astfel au ajuns în situația în care lunar plătesc 2 rânduri de taxe către stat.
„Denumirea generică de PFA reprezintă tot un om care muncește și care-și plătește datoriile către stat. Statul nu ar trebui să discrimineze între diferite feluri în care un om alege să lucreze atâta timp cât aceasta și-a achitat contribuțiile, taxele și impozitele legale. E timpul să corectăm acest lucru și să oferim tuturor șansa unui tratament egal și transparent din punct de vedere fiscal”, conchide senatorul USR PLUS Andrei Postică.