159654 – 18052021 – Comisia Europeană propune o nouă abordare pentru o economie albastră durabilă în UE pentru industriile și sectoarele legate de oceane, mări și zone de coastă. O economie albastră durabilă este esențială pentru atingerea obiectivelor Pactului verde european și pentru asigurarea unei redresări verzi și favorabile incluziunii în urma pandemiei.
Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde: ”Sănătatea oceanelor este o condiție prealabilă pentru o economie albastră prosperă. Poluarea, pescuitul excesiv și distrugerea habitatelor, împreună cu efectele crizei climatice, amenință biodiversitatea marină bogată de care depinde economia albastră. Trebuie să adoptăm o nouă abordare și să dezvoltăm o economie albastră durabilă, în care protecția mediului și activitățile economice să meargă mână în mână”.
Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit: ”Pandemia a afectat sectoarele economiei marine în moduri diferite, dar toate sectoarele au fost lovite în profunzime. Avem oportunitatea de a o lua de la capăt și dorim să ne asigurăm că redresarea nu se mai axează pe simpla exploatare, ci pune accentul pe durabilitate și reziliență. Prin urmare, pentru a fi cu adevărat «verzi», trebuie să gândim albastru”.
Toate sectoarele economiei albastre, inclusiv pescuitul, acvacultura, turismul de coastă, transportul maritim, activitățile portuare și construcțiile navale, vor trebui să își reducă impactul asupra mediului și a climei. Pentru a combate crizele climatice și cele legate de biodiversitate, avem nevoie de mări sănătoase, ale căror resurse să fie utilizate în mod durabil pentru a crea alternative la combustibilii fosili și la producția de alimente tradiționale.
Tranziția către o economie albastră durabilă necesită investiții în tehnologii inovatoare. Energia valurilor și energia maremotrică, producția de alge, dezvoltarea de unelte de pescuit inovatoare sau refacerea ecosistemelor marine vor crea noi locuri de muncă și întreprinderi verzi în economia albastră.
Comunicarea stabilește o agendă detaliată pentru ca economia albastră:
Să realizeze obiectivele de neutralitate climatică și de reducere la zero a poluării, în special prin dezvoltarea energiei din surse regenerabile offshore, prin decarbonizarea transportului maritim și prin ecologizarea porturilor. O combinație durabilă de energie oceanică, inclusiv energia eoliană, energia termică, energia valurilor și energia maremotrică ar putea genera un sfert din energia electrică a UE în 2050. Porturile sunt esențiale pentru conectivitatea și economia regiunilor și a țărilor din Europa și ar putea fi utilizate ca centre energetice.
Să facă posibilă trecerea la o economie circulară și să reducă poluarea — inclusiv prin standarde reînnoite pentru proiectarea uneltelor de pescuit, pentru reciclarea navelor și pentru dezafectarea platformelor offshore, precum și prin acțiuni de reducere a poluării cu materiale plastice și microplastice.
Să conserve biodiversitatea și să investească în natură – protejarea a 30 % din zona maritimă a UE va inversa declinul biodiversității, va spori stocurile de pește, va contribui la atenuarea schimbărilor climatice și la reziliența la acestea și va genera beneficii financiare și sociale semnificative. Impactul pescuitului asupra habitatelor marine va fi în continuare redus la minimum.
Să sprijine adaptarea la schimbările climatice și reziliența zonelor costiere – activități de adaptare, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii verzi în zonele costiere și protejarea litoralului împotriva riscului de eroziune și de inundații vor contribui la conservarea biodiversității și a peisajelor, aducând beneficii turismului și economiei costiere.
Să asigure o producție durabilă de alimente – producția durabilă și noi standarde de comercializare pentru fructele de mare, utilizarea algelor și a ierbii de mare, un control mai strict al pescuitului, precum și cercetarea și inovarea în ceea ce privește fructele de mare pe bază de celule vor contribui la conservarea mărilor Europei. Prin adoptarea orientărilor strategice ale UE privind acvacultura durabilă, Comisia s-a angajat, de asemenea, să dezvolte acvacultura durabilă în UE.
Să îmbunătățească gestionarea spațiului maritim – noul Forum albastru pentru utilizatorii mării în vederea coordonării unui dialog între operatorii offshore, părțile interesate și oamenii de știință care participă la activități de pescuit, acvacultură, transport maritim, turism, energii din surse regenerabile și alte activități va stimula schimburile de cooperare în vederea utilizării durabile a mediului marin. Un raport referitor la punerea în aplicare a Directivei UE privind amenajarea spațiului maritim va fi publicat în 2022, în urma adoptării planurilor naționale de amenajare a spațiului maritim în martie 2021.
De asemenea, Comisia va continua să creeze condițiile pentru o economie albastră durabilă la nivel internațional, în conformitate cu Agenda privind guvernanța internațională a oceanelor.
Comisia Europeană și Grupul Băncii Europene de Investiții, compus din Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții (FEI), își vor intensifica cooperarea cu privire la o economie albastră durabilă. Instituțiile vor colabora cu statele membre pentru a răspunde nevoilor de finanțare existente în vederea reducerii poluării în mările europene și pentru a sprijini investițiile în inovarea albastră și în bioeconomia albastră.
Noul Fond european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură – în special prin intermediul platformei sale „BlueInvest” și al noului Fond BlueInvest – va sprijini tranziția către lanțuri valorice mai durabile bazate pe oceane, mări și activități costiere. Pentru a finanța în continuare transformarea, Comisia a invitat statele membre să includă investițiile pentru o economie albastră durabilă în planurile lor naționale de reziliență și redresare, precum și în programele lor operaționale naționale pentru diferite fonduri ale UE, de acum până în 2027. Vor furniza sprijin și alte programe ale UE, cum ar fi programul de cercetare Orizont Europa, și va fi instituită o misiune dedicată oceanelor și apelor.
În ceea ce privește investițiile private, în cadrul deciziilor de investiții relevante ar trebui să se aplice principiile și standardele de durabilitate convenite, cum ar fi Inițiativa privind finanțarea economiei albastre durabile, finanțată de UE.
Economia albastră a Uniunii Europene înglobează toate industriile și sectoarele legate de oceane, mări și zone de coastă, indiferent dacă acestea sunt localizate direct în mediul marin (de exemplu, transportul maritim, fructele de mare, producția de energie) sau pe uscat (de exemplu, porturi, șantiere navale, infrastructurile costiere). Potrivit celui mai recent raport privind economia albastră, sectoarele tradiționale ale economiei albastre oferă 4,5 milioane de locuri de muncă directe și generează o cifră de afaceri de peste 650 de miliarde de euro.
Comunicarea prezentă înlocuiește Comunicarea privind creșterea albastră din 2012. Directiva privind amenajarea spațiului maritimsolicită tuturor statelor membre să își amenajeze în mod oficial spațiul maritim până în 2021.