159613 – 14052021 – În ședința de Guvern din 13 mai 2021 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Modificările propuse prin acest act normativ au ca fundament nevoia stringentă de profesionalizare a cadrelor MAI, cu accent pe conceptul pregătirii continue, pe eficiența procesului formativ-educativ și deprinderea unor competențe care presupun deopotrivă cunoașterea teoretică, capacitatea de a o folosi în situații operative complexe și diverse, dar și însușirea valorilor constituționale. Reorganizarea Academiei de Poliție este necesară și din perspectiva diminuării deficitului de profesioniști la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Actul normativ prevede reorganizarea studiilor de licență la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, exclusiv în cadrul a două facultăți în vederea formării inițiale a ofițerilor pentru structurile MAI și pentru ceilalți beneficiari din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, respectiv Facultatea de Poliție (domeniul de licență „Drept”, specializarea „Drept” și domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”, specializarea „Ordine și siguranță publică”) și Facultatea de Pompieri (domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”, specializarea „Instalații pentru construcții-pompieri”). Concret, Facultatea de Poliție se înființează prin reorganizarea Facultății de Poliție, Facultății de Jandarmi, Facultății de Poliție de Frontieră și a Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Academiei, și preluarea de la acestea a atribuțiilor formative, a elementelor de structură și a personalului didactic. Aceasta presupune ca programele de studii universitare organizate de Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Facultatea de Poliție, Facultatea de Poliție de Frontieră și Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a hotărârii, să se desfășoare până la finalizare, în cadrul Facultății de Poliție nou înființate.
Totodată, se desființează Facultatea de Arhivistică, activitatea acesteia urmând să se încheie la absolvirea programelor de studii universitare de licență de către toți studenții înmatriculați, personalul urmând a fi preluat în cadrul noilor structuri.
De asemenea, instituția de învățământ superior a MAI va realiza masterate profesionale destinate exclusiv persoanelor care au absolvit studii universitare de licență în specializări necesare MAI. Acest demers are ca scop reducerea deficitului de personal înalt specializat, inclusiv acordarea gradului profesional/militar și repartizarea absolvenților în structurile MAI. Din această perspectivă accentul cade pe asigurarea calității acestor programe de studii, practic unul dintre obiectivele principale ale procesului de reorganizare a Academiei de Poliție.
Actul normativ vizează și eliminarea referirilor la studiile universitare de doctorat ce puteau fi organizate la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Programele în curs de studii doctorale din cadrul instituției vor intra în lichidare.
Pentru formarea continuă, Academia de Poliție păstrează programele de masterat acreditate în domeniul de licență „Drept”, specializarea „Drept” respectiv in domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”, specializarea „Ordine și siguranță publică”, precum si domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”, specializarea „Instalații pentru construcții-pompieri”.
Potrivit aceleiași Hotărâri, Academia de Poliție va coordona metodologic, didactic și curricular Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen și Centrul de Formare Inițială și Continuă al MAI.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, ca inițiator al acestui demers, apreciază că proiectul de reorganizare este inclusiv un răspuns instituțional la problemele din ultimii ani legate de funcționarea Academiei de Poliție, îndeosebi din perspectiva corpului profesoral și al eficienței pregătirii corpului polițienesc. ”Mi-am propus, prin acest demers, să restabilim deopotrivă moralitatea și etica academică-profesională, în ideea că studenții care ies de pe băncile Academiei de Poliție să fie bine pregătiți profesional și cu o înaltă ținută morală”, a susținut Ministrul Afacerilor Interne.