159697 – 20052021 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu salută adoptarea, cu prilejul ședinței Guvernului României din data de 19 mai 2021, a Hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, precum și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe.
”Prin crearea și operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, România își aduce contribuția la susținerea eforturilor de la nivelul NATO și UE privind consolidarea rezilienței, iar țara noastră are potențialul de a deveni un pol de excelență și un furnizor de expertiză în acest domeniu pentru NATO și UE, statele membre ale acestor organizații, respectiv pentru partenerii acestora. Conceptul de reziliență este deosebit de important atât pentru NATO, cât și pentru Uniunea Europeană, fiind o componentă importantă a domeniului securităţii, precum și un factor important în protejarea democraţiei. Pentru România asigurarea rezilienței strategice, atât la nivel statal, cât și la nivel societal reprezintă o prioritate la nivel național și în cadrul european și aliat”, a declarat cu acest prilej ministrul Bogdan Aurescu.
Inițiativa României privind înființarea și găzduirea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a survenit în contextul în care evaluările naționale, dar și ale NATO și UE relevă necesitatea intensificării eforturilor comune pentru gestionarea eficientă a unui spectru tot mai amplu de provocări. E-ARC va promova obiectivele României, NATO și ale UE în domeniul rezilienței și va facilita un răspuns cuprinzător la nivel guvernamental (whole-of-government) și al societății (whole-of-society) pentru amenințările complexe care caracterizează mediul de securitate actual.
E-ARC va reprezenta o platformă pentru o abordare strategică integrată în ce privește reziliența și va permite dezvoltarea de programe și inițiative în domeniu, axate pe trei piloni: combaterea și reducerea riscurilor prin anticipare și adaptare, dezvoltarea de instrumente analitice și bune practice și cooperarea practică în cercetare, educație, pregătire profesională și exerciții comune.
Pentru început, E-ARC va funcționa ca instituție publică națională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, urmând a fi deschis participării altor state din UE, NATO sau partenerilor acestor organizații care doresc să se alăture demersului, pentru coordonarea acțiunilor și valorificarea bunelor practici în materie. În cadrul Centrului cu sediul la București urmează să-și desfășoare activitatea cercetători și experți români și străini, recunoscuți pentru expertiza lor în domeniu.
E-ARC va coopera, în mod activ, atât cu instituții publice, cât și cu mediul privat, cu cel universitar și cu societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind reziliența la nivelul societății.
În prima etapă de activitate, E-ARC urmează să operaționalizeze o serie de grupuri de lucru pe următoarele teme: reziliența societală, reziliența în domeniul tehnologiilor emergente și disruptive, reziliența sistemelor de comunicații și a noilor ecosisteme tehnologice, reziliența la crize și urgențe complexe, reziliența asigurării continuității guvernării și a serviciilor esențiale, reziliența infrastructurii de transporturi și reziliența statelor din vecinătatea NATO și UE la influențele antioccidentale ale actorilor statali și non-statali.
Diplomația română a depus, în ultima perioadă, eforturi intense la toate nivelurile pentru a promova activ Centrul la nivel internațional. În acest sens, ministrul afacerilor externe a informat despre inițiativa României de a înființa și operaționaliza Centrul cu prilejul mai multor reuniuni multilaterale, inclusiv cu prilejul reuniunilor ministeriale NATO din decembrie 2020 și martie 2021 și al Consiliilor Afaceri Externe din ianuarie și februarie 2021. Totodată, șeful diplomației române a prezentat proiectul operaționalizării E-ARC cu prilejul întâlnirilor și contactelor bilaterale avute cu omologii săi în intervalul decembrie 2020 – mai 2021, inclusiv în cadrul reuniunii ministeriale trilaterale România-Polonia-Turcia, găzduită la București, în aprilie 2021. Reacțiile aliaților și partenerilor au fost pozitive, salutând demersul României și manifestând interes pentru activitatea Centrului.
De asemenea, demersul României de înființare a E-ARC a fost salutat și în cadrul Declaraţiei comune a șefilor de stat din Formatul București 9 (B9), adoptată cu prilejul găzduirii de către președintele României, Klaus Iohannis, a Summitului B9, la data de 10 mai 2021.
Prin OUG nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost înființat Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea MAE, organizarea și funcționarea fiind stabilită prin Hotărârea Guvernului adoptată la 19 mai 2021.