Acasă Externe Lucian Bode la Bruxelles: Investiția în România este una benefică tuturor

Lucian Bode la Bruxelles: Investiția în România este una benefică tuturor

DISTRIBUIȚI

159485 – 06052021 – Miercuri, 5 mai a.c., ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles pentru a participa la o serie de întrevederi cu oficialii Comisiei Europene, Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne, respectiv Janez Lenarčič, comisarul european pentru Managementul crizelor.

Discuțiile purtate au avut în prim plan negocierile proiectelor și investițiilor finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență pentru componenta „Reziliență în situații de criză”, aflată în responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne. Ministrul român a subliniat, în acest context, importanța continuării coordonării la nivelul UE, astfel încât să se asigure cele mai bune rezultate în perioada post-pandemie.

„Urmărim să asigurăm complementaritatea investițiilor prevăzute atât în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, cât și în Planul Național de Relansare și Reziliență, respectiv Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Ca lucrurile să poată continua la un nivel cât mai înalt și toată experiența din ultimii ani a României să devină o poveste de succes trebuie ca acum să folosim la maxim oportunitatea oferită de Facilitatea de Reziliență și Redresare. Investiția în România este una benefică tuturor”, a subliniat ministrul Lucian Bode.

Acesta a dat asigurări că România este pe deplin pregătită să se angajeze în derularea cu succes a investițiilor propuse, subliniind nevoia de convergență și coeziune.

Având în vedere că toate realizările de până acum în domeniul situațiilor de urgență au fost benefice nu doar României, ci și altor țări din UE, ministrul Bode și-a exprimat convingerea că proiectele de investiții propuse prin PNRR de Ministerul Afacerilor Interne vor beneficia de sprijinul partenerilor europeni.

De asemenea, în cadrul discuțiilor avute cu Ylva Johansson, ministrul Afacerilor Interne a reiterat preocuparea pentru găsirea unor soluții eficiente la provocările cu care ne confruntăm la nivel european în domeniul afacerilor interne, incluzând migrația și azilul, protecția frontierelor externe, asigurarea securității interne și lupta împotriva terorismului, revenirea la un spațiu Schengen funcțional. Cu acest prilej a subliniat că România dorește definitivarea aderării la spațiul Schengen, proces care trenează din 2011.

Oficialul român a reafirmat faptul că țara noastră rămâne ferm angajată în sprijinirea mecanismelor și instrumentelor europene menite să asigure o securitate internă sporită a UE și o mai mare reziliență în fața provocărilor curente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.