159599 – 13052021 – Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat rezultatele verificărilor privind raportarea deceselor COVID-19. Ea a declarat că diferențele există și au la bază birocrația și diferite tipuri de raportare utilizate de spitale. Cele mai mari diferențe de raportare între sistemul Cororna Forms și raportările spitalelor sunt de 500 de decese, a arătat ministrul Sănătății.
Ioana Mihăilă a declarat în timpul anchetei că în această situaţie s-a ajuns printr-o sumă de erori umane și că „s-ar putea ca niciodată să nu ştim câte persoane au decedat de COVID în această pandemie”.
Întrebată despre această afirmație, la conferința de joi, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a spus declarația s-a s-a bazat pe realitatea din teren care arată că există decese care au provenit in urma contractării COVID, dar persoana care a decedat nu a fost testată și declarată. Tot realitatea arată că au fost decese din alte cauze decât COVID(…), iar persoanele erau infectate cu coronavirus, a explicat ministrul.
Declarații ale ministrului Sănătății:
– În 2020 s-au întregistrat la nivel național 16.792 de decese cu diagnostic principal COVID 19, cu virus identificat și 254 de cazuri cu diagnostic principal COVID-19 cu virus neidentificat.
– 3.590 de decese din alte cauze alte cauze, cu COVID diagnostic secundar și respectiv 281 de cazuri cu diagnostic secundar COVID -19 cu virus neidentificat.
– Analiza deceselor raportate de spitale în 2020, date raportate de spitale către INS pentru anul 2020 – 26.106 decese – 227 cu diagnostic principal COVID și 25.875 cu diagnostic secundar COVID-19.
– În sistemul Corona Form, pentru anul 20202, s-au înregistrat 16.120 de decese, iar în alerte MS 18.948
– Numărul deceselor rezultat din raportările spitalelor – 18.670
– cele mai mari diferențe de raportare între sistemul Cororna Forms si raportările spitalelor sunt de 500 de decese.
– comisia recomandă că este necesar un proces de actualizare a raportărilor din Cororna Forms.
– În acest moment avem doar diferențe care au fost raportate în diferite platforme
– aceste diferențe există, aceste diferențe au la bază birocrația și diferite tipuri de raportare utilizate de spitale.
– orice încercare de a politiza evoluția pandemiei va scădea încrederea populației în felul în care a fost gestionata pandemia.
– Aș prefera să nu facem nicio legătură între nenorocirea unor oameni și orice context politic
– comunicările zilnice care au fost transmise populației sunt cele din Cororna Forbs.
– datele care sunt comunicate în tip real nu pot avea aceeași acuratețe ca cele din rapoartele medicale
– nu am prezentat concluzii, ci datele agregate din toate cele 4 baze de date congregate.
– scopul este ca aceste procese să fie diminuat și raportările să fie cât mai aproape de o corelare.
– realitatea din teren arată că există decese care au provenit in urma contractării COVID, dar persoana care a decedat nu a fost testată și declarată. Tot realitatea arată că au fost decese din alte cauze decât COVID (…), care erau infectate cu coronavirus. Sursa:stiri.tvr.ro