159470 – 05052021 – În câteva zile începe recensământul agricol. Trebuie culese informații de la fiecare fermă în parte legate de culturi, animale sau angajați. Sunt date necesare pentru acordarea de subvenții și pentru programul național care vrea să încurajeze asocierea între agricultori.
Recensământul agricol este programat între 10 mai și 31 iulie.
Peste 17.000 de recenzori cu tablete vor merge pe teren.
Fermierii vor răspunde unui chestionar cu întrebări despre culturi, animale și lucrători.
Spre exemplu, vor fi înregistrate răspunsurile despre suprafața agricolă cultivată ecologic.
Obiectivul Uniunii Europene este ca 25 la sută din suprafața agricolă a unei țări să fie cultivată ecologic.
Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt Institutul Naţional de Statistică: Austria este țara cea mai apropiată de acest obiectiv cu un 24 % din suprafața agricolă cultivată ecologic. Noi și bulgarii suntem în partea de jos a listei, cu un 2,6 %, respectiv 2,4 %.
Datele recensământului vor fi folosite de Uniunea Europeană pentru acordarea de subvenții, dar și de către Guvern pentru creionarea strategiei agricole din următorii ani.
România are cele mai multe exploatații agricole din Uniunea Europeană: 3,4 milioane de ferme sau gospodării. 97 % dintre acestea, adică peste trei milioane de ferme, au sub cinci hectare, în timp ce media Uniunii Europene este de 15 hectare pentru fiecare fermă.
Această fărâmiţare duce la probleme mari pentru agricultorii din România.
Adrian Oros, ministrul Agriculturii: Cea mai mare problemă a micului producător, indiferent de zona în care produce, este aceea a valorificării producției. Niciodată nu reușesc să-și valorifice toată producția și niciodată la prețuri foarte avantajoase.
Ministrul Agriculturii vrea să încurajeze fermele medii familiale și asocierea lor în cooperative. Acestea vor primi subvenții mai mari.
Pe de altă parte, autoritățile vor să limiteze subvențiile pentru coloșii din agricultură ca să prevină vânzarea fermelor către fonduri de investiții străine interesate să primească subvenții de la Uniunea Europenă.