Acasă Social Senatul României: Ziua Internațională a Copilului

Senatul României: Ziua Internațională a Copilului

DISTRIBUIȚI

 159842 – 30052021 – Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Senatul României organizează în data de 1 Iunie, în intervalul orar 10.00 – 20.00, un eveniment dedicat copiiilor, având ca parteneri UNICEF, Fundația Regală Margareta a României, ambasade(Repubica Cehă, Confederația Elvețiană, Republica Elenă, Republica Federală Germania, Irlanda, Republica Slovacă), Ministerul Afacerilor Interne, Primăria Capitalei, Opera Comică, Teatrul Masca, Teatrul Tăndărică, PROEDUS, Circul Metropolitan București, Crucea Roșie, RO Vaccinare, Muzeul Național de Artă Contemporană.
Scopul evenimentului este acela de a contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor atât din punct de vedere intelectual, emoțional, fizic. Astfel, evenimentul va reuni o multitudine de activități sportive, artistice și educative destinate copiilor.
Evenimentul se va desfășura pe parcursul întregii zile, pe terenul din fața clădirii Senatului.

La ora 10.00, președinta Senatului, Anca Dana Dragu și reprezentantul UNICEF în Romania, Pieter Woltjo Bult, vor susține  declarații de presă.

IMPORTANT!
Evenimentul se va desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2. Astfel, conform punctului de vedere al Departamentului pentru Situații de Urgență al M.A.I., aparținătorii copiilor pot participa la eveniment doar dacă:
– sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
-ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore,
-sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară conformării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (teste RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

PROGRAM
Acces public: 10:00 – 20:00

10:00 – Conferință de presă susținută de Președinta Senatului, dna Anca Dana Dragu și reprezentantul UNICEF în România, dl Pieter Woltjo Bult

UNICEF – Centru de informare activități UNICEF și cabină foto
10:00-20:00
Vocea ta contează!
Roata Drepturilor Copilului – de vorbă cu copiii despre drepturile lor
Întâlnire cu membrii ai Boardului Copiilor și cu fundraiserii UNICEF
Cabina foto
Proiecții video

Jocurile copilăriei în lume (Ambasadele copiilor)
10:00 – 20:00
Cehia, Elveția, Germania, Grecia, Irlanda, Slovacia

Expoziție foto – Copilărie regală (Fundația Regală Margareta a României)
10:00-20:00
Expoziție foto cu membri ai Familiei Regale a României

Expoziție de arta contemporană (MNAC)
Vizitare 10:00-18:00
Tururi ghidate – Istoria artei contemporane românești pe înțelesul copiilor
10:00-14:00

Cursuri de prim ajutor pentru copii (Crucea Roșie)
10:00-20:00
Campanie de informare despre vaccinarea împotriva Covid-19 la copii (Ro vaccinare)
Expozitie interactiva (Politia rutiera)
10:00-20:00
Prezentare vehicule specifice activității poliției rutiere (Mașinii de poliție, Motociclete) și cursuri de circulatie rutiera pentru copii.
MAI junior 10:00-20:00

Poliția Română
Expoziție costume jandarmerie și poliție, laborator criminalistic, expo autovehicule de intervenție.
Jandarmeria Română
Oferta educațională, expoziție canină și echipaj ecvestru.
Poliția de Frontieră
Expoziție interactivă de echipamente de lucru (mașini de intervenție și instrumente de detectare a actelor false)
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Expoziție mașină autospecială stingere incendiu.
Inspectoratul General de Aviație al MAI
Expoziție elicopter de recunoaștere.

OCC Express (Opera Comică pentru Copii)
10:00 – 20:00
Trenuleț care asigură plimbări pe aleile din fața Senatului

Face Painting zone (Opera Comică pentru Copii)
10:00 – 20:00
Stand pentru face painting

Statui vivante (Teatrul Masca)
13:30 – 14:10 – Show 1
14:30 -15:10 – Show 2

Jongleri pe monociclu – Circul Metropolitan din București)
10:00 – 20:00
Alee intrare

Scena Copiilor
Prezentator Valentino Tiron

Interval orar ACTIVITATE
10:30 – 11:00 Follow Me – Opera Comică pentru Copii
11:00 – 12:10 Spectacol Păcală – ȚĂNDĂRICĂ
12:10 – 12:30 Fanfara Jandarmerie
12:30 – 12:40 Recital violoncel și canto – bursierii Fundației Regale Margareta a României
12:40 – 13:00 Follow Me – Opera Comică pentru Copii
13:00 – 13:30 Dansuri irlandeze – Steysha School of Irish Dance
13:30 – 14:00 Corul Vocea Copilăriei – CANTUS MUNDI
14:00 – 14:30 Follow Me – Opera Comică pentru Copii
14:30 – 16:30 Concert (muzică, dans) – PALATUL COPIILOR
16:30 – 17:00 Dansuri irlandeze – Steysha School of Irish Dance
17:00 – 17:30 Corul Happy Kids Junior și Happy Kids Senior – CANTUS MUNDI
17:30 – 18:00 Follow Me – Opera Comică pentru Copii
18:00 – 18:30 Recital – percuție CANTUS MUNDI
18:30 – 19:00 Corul Cor cu Dor – CANTUS MUNDI
19:00 – 19:30 Follow Me – Opera Comică pentru Copii
19:30 – 20:00 School of Rock – lucrări corale – Opera Comică pentru Copii

Ateliere

Atelier de confecționare păpuși și marionete (Teatrul de Animație Țăndărică)
12:30 – 20:00
Atelierul de oratorie și dezbateri academice (Opera Comică pentru Copii)
15:30 – 20:00
Zonă de dezbateri academice organizată de Clubul de Dezbateri al Operei Comice pentru Copii
Ateliere de jocuri muzicale (Programul Național Cantus Mundi)
10:00-20:00
Zonă cu clopoței muzicali, ateliere demonstrative și interpretări după partituri pentru toate vârstele
Ateliere de învățare experiențială (PROEDUS)
10.00-20:00
Lichidul Non Newtonian- Copiii vor descoperi că există substanțe lichide care se comportă precum substanțele solide
Slime
Vulcanul- Reacții Chimice- Copiii vor descoperi cum reacționează chimic substanțele și cum uneori substanțele amestecate produc efecte
Spectacol de știință și experimente – Curcubeu într-un borcan – Densitatea – Copiii vor descoperi cum substanțele au densități diferite
Jocuri, activități sportive și recreative

Aventura Parc OCC (Opera Comică pentru Copii și Jandarmeria Montană)
10:00 – 20:00
Zonă cu tiroliene dedicată exclusiv copiilor

Water Fight zone (Opera Comică pentru Copii)
10:00 – 20:00
Zonă pentru bătăi cu apă

Facem sport! (Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS)
10:00 – 20:00
Mini baschet, Minivolei, Minifotbal, Tenis de câmp, Ping-pong, Trambuline, pistă de trotinete, traseu de mașinuțe, dar și un loc de joacă de tip boot-camp, jocurile copilariei (șotronul, elasticul etc)

Motor Show (Circul Metropolitan din București)
10:00 – 20:00
(15 min show) la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00, 20:00
Globul cu motociclete

Caleașca fermecată (Circul Metropolitan din București)
10:00 – 20:00
40 min plimbare; 20 min pauza
Trăsură cu cai pentru plimbări pe aleile din fața Senatului Românie

Plimbare cu ponei (Circul Metropolitan din București)
10:00 – 20:00
40 min plimbare; 20 min pauza
Zonă pentru plimbare cu ponei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.