159090 – 05042021 – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 aprilie 2021, a inculpatei Manole Irina, șefă a Serviciului active fizice și plăți directe din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Tulcea, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 02 aprilie 2021, inculpata Manole Irina, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, ar fi primit suma de 70.000 lei de la un o persoană (martor în cauză), beneficiară a unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Suma respectivă reprezintă jumătate (50%) din banii încasați de la O.J.F.I.R. Tulcea, sub formă de finanțare europeană, de către persoana respectivă (martor), în cadrul Măsurii „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și ar fi fost primită de inculpată pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru „ajutorul” acordat martorului la întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 03 aprilie 2021, judecătorii Tribunalului Constanța au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatei Manole Irina, formulată de procurorii anticorupție.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.