159404 – 28042021 – Fundația Friedrich Ebert România anunță publicarea studiului „Salariul minim și traiul minim decent. De la mituri la oportunități”, autor Ștefan Guga (Syndex România). Studiul își propune să explice și să clarifice mizele dezbaterilor din România privitoare la salariul minim și să re-stabilească niște repere pentru dezbaterile viitoare.
Printre principalele concluzii ale studiului se numără următoarele:
- Creșterea salariului minim nu alimentează inflația. Deși salariul minim a crescut semnificativ în ultimul deceniu, nu putem identifica nicio relație empirică directă între această creștere și evoluția de ansamblu a prețurilor de consum. Datele ne arată că inflația nu a fost corelată pozitiv cu salariul minim decât în perioada mai 2016 – mai 2018, când inflația a crescut de la -3,5% la 5,4%, timp în care salariul minim brut (făcând abstracție de transferul de contribuții) a crescut. Dacă ne uităm mai în detaliu la componentele inflației în această perioadă, observăm că cea mai mare parte a ei nu poate fi explicată printr-un exces de cerere sau costuri crescute cu forța de muncă, ci creșterii prețurilor la electricitate și gaze, datorită schimbărilor de reglementare, creșterii prețurilor la combustibili, prețurilor la tutun și băuturi alcoolice (produse accizate), etc. Componenta potențial influențabilă de creșterile salariale (CORE2 ajustat) avea o contribuție de sub 2 puncte procentuale. În măsura în care se regăsesc în prețuri, creșterile salariului minim au un efect redistributiv: salariații cu venituri mici suportă doar o parte a creșterilor, iar în contextul nivelului în continuare foarte scăzut al salariului minim față de costul unor bunuri și servicii necesare pentru un trai decent, această parte este una relativ mică.
- Creșterea salariului minim nu duce la scăderea ocupării / creșterea șomajului. Datele ne arată că ocuparea a tins să crească mai puternic în sectoarele în care predomină salariul minim decât în altele. De altfel, singurul sector unde ponderea CIM-urilor cu salariul minim este de peste 30% și unde ocuparea a scăzut în perioada de creștere a salariului minim este cel al fabricării articolelor de îmbrăcăminte, urmat la mare distanță de cel conex al fabricării articolelor din piele. Dimpotrivă, creșterile salariului minim s-au dovedit absolut necesare într-un context în care firmele nu răspund la creșterea deficitului de forță de muncă prin creșterea salariilor. Din acest punct de vedere, creșterea salariului minim s-a dovedit a fi însă insuficientă. Concluzia este că o politică de creștere susținută a salariului minim trebuie însoțită de măsuri compensatorii care să țintească lucrătorii afectați.
- Ideea că majorarea salariului minim favorizează munca la negru este una preconcepută, care nu este susținută de dovezi empirice în cazul României ultimului deceniu. Dovezile empirice ne indică că majorările salariului minim au fost însoțite de o reducere a importanței economiei informale. În plus, problema economiei informale nu poate fi rezolvată prin menținerea la un nivel scăzut a salariilor, singura viabilă fiind întărirea mecanismelor de monitorizare și control, capitol la care România stă foarte prost.
- Nu există nicio dovadă empirică pentru a susține ipoteza scăderii competitivității economiei României ca urmare a creșterii salariului minim. Dimpotrivă, investițiile și exporturile au înregistrat evoluții pozitive, atât la nivel național, cât și la nivel sectorial. Spre exemplu, dintre sectoarele industriale unde ponderea CIM-urilor cu salariul minim este relativ mare, doar industria articolelor de îmbrăcăminte exporta mai puțin în 2018 față de 2012. Ideea că creșterile salariului minim afectează negativ competitivitatea pleacă de la asumpția că economia României exportă bunuri și servicii ieftine și de complexitate redusă și că acest statut trebuie conservat cu orice preț. Această asumpție este în contradicție cu obiectivul unei dezvoltări socio-economice sustenabile.
- Ideea că politica salariului minim poate și trebuie să fie depolitizată prin adoptarea unui mecanism obiectiv de stabilire este inerent iluzorie. Politica salariului minim este și va fi întotdeauna rezultatul unei decizii politice. Această decizie politică poate fi discreționară și netransparentă, sau poate fi bazată pe argumente normative și empirice solide și poate să reiasă dintr-o consultare reală cu reprezentanții părților implicate. Varianta a doua este singura care poate produce rezultate optime din punct de vedere social, economic și politic, motiv pentru care este recomandată în mod explicit de autoritățile europene. Mecanismul de creștere a salariului minim introdus de guvernul României la sfârșitul lui 2019 este unul conservator și partizan, în discrepanță cu majoritatea celorlalte țări din Europa Centrală și de Est și cu recomandările europene privitoare la adecvarea salariului minim. Deși s-a pretins obiectiv, mecanismului propus nu ține cont de realitatea empirică, ci funcționează în logica miturilor expuse în acest studiu. Renunțarea la acest mecanism pentru 2021 în favoarea unei poziții chiar mai conservatoare și partizane nu s-a bazat pe consultări reale și argumente solide. Politica salariului minim din România rămâne una discreționară și netransparentă. Singura diferență față de perioada 2014-2018 este că ea s-a reorientat în interesul angajatorilor.
Deși Legea 174/2020 prevede explicit ca fundamentarea politicii salariului minim să se facă în funcție de coșul minim de consum pentru un trai decent, autoritățile au ignorat până acum această obligație legală în favoarea unor argumente fără temei empiric și în dezacord total cu direcția în care se îndreaptă lucrurile la nivel european. Politica salariului minim din România rămâne ferm ancorată într-o gândire fabulatorie, potrivit căreia creșterea salariului minim produce automat inflație, șomaj și muncă la negru, ducând firmele la pierzanie și afectând iremediabil poziția internațională a țării. Totodată, dezideratul transparenței se dorește a fi înlocuit cu „obiectivitatea” unor formule și comitete partizane, iar legătura dintre salariu și bunăstare e sabotată de aparent nesfârșite relaxări fiscale. Coșul minim de consum pentru un trai decent ar trebui să fie elementul principal de fundamentare a politicii salariului minim. Sarcina principală ar trebui să fie asumarea unui termen ferm pentru ca salariul minim să ajungă la nivelul valorii coșului minim – altfel spus, un termen ferm pentru ca munca salariată să poată asigura un trai minim decent.
Studiul integral este disponibil la următorul link: http://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/17786.pdf
