Acasă Politic Propunere privind simplificarea procedurilor de obținere a certificatului de handicap  

Propunere privind simplificarea procedurilor de obținere a certificatului de handicap  

DISTRIBUIȚI

159063 – 02042021 – Deputatul USR PLUS Radu Panait a depus o propunere legislativă de modificare a Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Modificarea propune obligativitatea comisiilor de evaluare de a acorda certificat de handicap pe o perioadă nedeterminată de timp tuturor persoanelor care suferă de un handicap ireversibil.

Radu Panait transmite că prin modificarea legii se va reda demnitatea cetățenilor deoarece vor fi eliminate situațiile absurde în care persoane cu handicap, cu membre amputate, sunt obligate să se prezinte cu o anumită periodicitate la comisie, chiar dacă este evident caracterul ireversibil al afecțiunii lor și chiar dacă au fost emise actele normative care atestă acest lucru. ”Sunt cetățeni care anual, sau la doi ani, merg la comisiile de evaluare unde trebuie să demonstreze că au în continuare un handicap ireversibil. Este o situație absurdă pe care vreau să o corectez. Știu că există un ordin comun al Ministrului Muncii și justiției sociale și al Ministrului Sănătății din 2019 care reglementează caracterul permanent al certificatului de handicap pentru acești oameni. Cu toate acestea, mi-au fost semnalate cazuri când reglementările legale nu se respectă. Când membrii comisiei de evaluare s-au purtat fără empatie și fără respect față de acești oameni necajiti. Inițiativa vine să corecteze aceste situații”, declară Panait, inițiatorul proiectului.

Propunerea legislativă are în vedere modificarea alineatului (1^1) al articolului 87 din Legea nr. 448/2006, în vederea clarificării obligațiilor comisiei de evaluare.

Radu Panait arată în expunerea de motive că adoptarea și punerea în aplicare a legii va avea ca rezultat simplificarea procedurilor de obținere a certificatului de handicap de către persoanele cu membre amputate, având ca efect confortul lor fizic și psihic, odată ce va fi eliminată obligația de a se prezenta periodic la comisia de evaluare. Proiectul a fost depus la Camera Deputaților și poate fi consultat aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19237

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.