Acasă Anchete Interne Peste 22 de tone de deșeuri tip alamă, oprite la P.T.F. Giurgiu

Peste 22 de tone de deșeuri tip alamă, oprite la P.T.F. Giurgiu

DISTRIBUIȚI

 159315 – 22042021  – Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 22.191 de kilograme de deșeuri de alamă(șpan), pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

În data de 21.04.2021, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră aflați în serviciu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 43 de ani.

Semiremorca ansamblului rutier era încărcată cu deșeuri de alamă (șpan) de pe teritoriul Bulgariei și avea ca destinație o societate comercială din Italia.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că pentru întreaga cantitate de deșeuri transportată, însumând 22.191 de kilograme, documentația de notificare pentru circulația transfrontalieră nu era completă.

În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menționat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.