Acasă Cultura/Media Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România și Memorialul...

Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România și Memorialul “Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat – finanțate prin PNRR

DISTRIBUIȚI

159058 – 02042021 – Două muzee vor fi operaționalizate în România, în perioada următoare, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba de Muzeul Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România și Memorialul “Închisoarea tăcerii” din Râmnicu Sărat.

În cazul Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România, a fost desemnat proiectul câștigător în cadrul concursului de soluții organizat pentru amenajarea expoziției permanente și imobilului care găzduiește sediul acestuia. Muzeul va funcționa în clădirea Banloc-Goodrich, situată pe Calea Victoriei nr. 218, după transferul acesteia, prin Legea nr. 174 din 2019, în administrarea Institutului “Elie Wiesel”.

Este important de menționat efortul făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, fiind practic promotorul acestui obiectiv. În urma demersurilor pe care le-am inițiat în calitate de Reprezentant Special al Guvernului pe lângă Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, această investiție, în valoare estimată de 38.7 milioane euro, va fi prinsă în Planul Național de Redresare și Reziliență, declară deputatul PNL Alexandru Muraru.

Clădirea care va găzdui viitorul muzeu va dispune de spații adecvate pentru programe culturale, științifice, educaționale și de agrement, respectiv săli pentru expoziții temporare, săli de conferințe, bibliotecă și centru de cercetare, centru educațional, spații de socializare, care vor augumenta impactul expoziţiei muzeale permanente.

Un al doilea obiectiv este Memorialul “Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat, care va fi prins la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta a reprezentat unul dintre punctele importante ale represiunii comuniste, regimul de izolare totală practicat contribuind la trista sa reputație. Costul operaționalizării acestei investiții a fost estimat la 10 milioane de euro. Avem deja exemple în state europene unde au fost realizate proiecte similare de transformare a fostelor închisori și lagăre de muncă forțată în memoriale. Aici au fost închiși, în perioada comunistă, deținuți politici precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Victor Pogoneanu și alți membri marcanți ai partidelor istorice. În perioada 1955-1963, comandantul închisorii a fost Alexandru Vișinescu, condamnat în 2015 pentru crime împotriva umanității.

Cele două obiective vor avea ca scop valorificarea patrimoniului României, promovarea memoriei victimelor Holocaustului, dar și conștientizarea populației generale cu privire la ororile provocate de regimul comunist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.