Acasă Life Avertizare de vreme rea: Ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute

Avertizare de vreme rea: Ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute

DISTRIBUIȚI
159196 – 13042021 – Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o avertizare de vreme rea, valabilă în toată țara, care va intra în vigoare la ora 16:00 și va fi valabilă până vineri dimineață la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, se vor semnala precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.

De marți până vineri, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ – local 15…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30…40 l/mp.

Din după-amiaza zilei de marți (13 aprilie) și până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoțite de descărcări electrice.

În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă.

Trecător, precipitații mixte se vor semnala și în zonele deluroase din restul teritoriului.

La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent și în special la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol.

Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60…65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece.

Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.

De asemenea, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru București.

În intervalul 13 aprilie, ora 16:00 – 14 aprilie, ora 10:00, înnorările se vor accentuat treptat, iar în cursul nopții de marți spre miercuri și la începutul zilei de miercuri, vor fi averse, posibil însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 7…8 grade.

În intervalul 14 aprilie, ora 10:00 – 16 aprilie, ora 10:00, vremea va deveni deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri și joi, când se vor înregistra valori termice maxime de 11…13 grade. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de ploaie de scurtă durată. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu rafale de 40…45 km/h. Temperaturile minime vor fi de 3…4 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.