158595 – 02032021 – Orientarea în carieră nu a fost niciodată considerată mai importantă pentru tineri decât în prezent, când persoanele aflate la început de carieră sunt afectate grav de recesiunea economică produsă de pandemia Covid-19, iar școlile au un rol hotărâtor în sprijinirea acestora, arată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) într-un nou raport.
Tinerii sunt printre primii care întâmpină greutăți pe piața muncii într-o recesiune, arată documentul, care explică: Tinerii sunt o forță de muncă mai ieftină, dar au mai puțină experiență și de obicei mai puține cunoștințe despre cum să găsească de muncă. În recesiune, angajatorii au mai multe opțiuni pentru recrutare, pe măsură ce mai mulți oameni luptă pentru locurile de muncă.
În criza financiară din 2008, rata șomajului în rândul tinerilor aflați la începutul carierei, în țările OECD, a crescut în medie cu 44%, de peste două ori mai mult decât în rândul persoanelor de peste 25 de ani.
Rata șomajului a scăzut la nivelul de dinaintea acelei recesiuni abia în 2017. Chiar și așa, înaintea declanșării pandemiei, la nivelul țărilor OECD o persoană din cinci, în categoria de vârstă 15-24 de ani, nu era nici la școală, nici în câmpul muncii. În același timp, probabilitatea ca cei angajați să fie slab salarizați sau să fie angajați în locuri de muncă nesigure, din cauza automatizării, era mult mai mare.
În contextul crizei Covid-19, tinerii aflați la început de carieră iarăși sunt printre cei mai afectați, arată OECD, potrivit căreia aceștia mult mai probabil lucrează în domenii unde oportunitățile de angajare au scăzut, din cauza situației epidemiologice.
Situația se complică, arată raportul, dacă se ia în calcul faptul că generația care iese acum de pe băncile școlii este, în medie la nivel internațional, printre cele mai bine pregătite generații în istorie. Dar acești tineri, printre cei mai ambițioși, se confruntă cu faptul că, în astfel de perioade de dificultate economică, angajatorii adesea preferă să nu îi angajeze pe cei tineri, chiar dacă sunt mai educați decât cei mai în vârstă ca ei, succesul academic nefiind nici pe departe suficient pentru a garanta o tranziție ușoară din școală spre câmpul muncii.
De aceea, argumentează OECD, școlile au un rol important în orientarea tinerilor în carieră și pregătirea lor pentru a aborda realist piața muncii. Pentru aceasta, organizația propune 10 principii care trebuie luate în considerare pentru a-i ajuta efectiv pe tineri.
Cele 10 sfaturi ale OECD pentru sprijinirea tinerilor aflați la început de carieră:
- Orientarea profesională este o activitate importantă care se poate dovedi esențială pentru mulți tineri: notele și calificările nu mai sunt suficiente, când șomajul este ridicat. Tinerii trebuie ajutați să poată identifica potențiali angajatori și să devină atractivi pentru aceștia, dar și să fie pregătiți psihologic pentru piața muncii.
- Mulți tineri fără experiență știu foarte puține despre ce înseamnă munca efectivă, gândirea referitoare la carieră este limitată și poate fi distorsionată de chestiuni externe precum sexul, mediul de proveniență sau, după caz, statutul de migrant.
- Orientarea în carieră nu se limitează doar la informații despre piața muncii, ci abordează părerile și așteptările tinerilor despre munca potrivită lor, să li se explice anume ce înseamnă, realist vorbind, slujba pe care și-o doresc.
- Orientarea în carieră ar trebui să înceapă timpuriu, copiii să fie încurajați să-și manifeste curiozitatea față de meserii și să facă legături între ce fac la clasă și ceea ce ar putea face ca adulți. Aceasta, pentru că cele mai importante decizii privind investiția lor în educație nu sunt luate de elevi la sfârșitul școlii, ci înainte.
- Școala trebuie să se asigure că elevii au multe ocazii să întâlnească oameni de la care să afle lucruri în privința muncii și meseriilor. Cu cât se implică elevii mai mult în astfel de contacte, cu atât pot să găsească utilitatea unei munci anume.
- Contactele elevilor cu angajatorii și cu oamenii care muncesc în diverse domenii trebuie să fie cât mai autentice, pentru că experiențele autentice sunt greu de ignorat, iar elevii capătă multe informații dintr-un punct de vedere onest, bine transmis.
- Experiențele autentice pot avea un impact foarte mare chiar și atunci când sunt mărunte, limitate ca timp.
- Ghidarea în carieră trebuie să fie asigurată de profesioniști imparțiali și bine pregătiți, care să îi poată ajuta pe elevi să priceapă diversele aspecte ale unei meserii sau ale unui loc de muncă și să poată procesa adecvat informația.
- Școlile trebuie să conștientizeze că elevii au acces diferențiat la sprijin și informații privind cariera. Elevii din medii dezavantajate ar avea considerabil mai mult de câștigat de pe urma unor astfel de programe, la nivelul școlii, care să îi ajute să caute mai ușor un loc de muncă.
- Ghidarea în carieră este sarcina tuturor în mediul școlar – ea implică întreaga școală și caută oportunități oriunde, de la curriculum la disponibilitățile economice ale comunității locale.