158973– 26032021 – Parlamentul European a aprobat, cu o largă majoritate, raportul eurodeputatului Victor Negrescu privind construcția unei politici europene în materie de educație digitală. Legislativul european solicită în acest raport măsuri concrete din partea statelor membre pentru a asigura accesul tuturor la educație digitală în perspectiva noului val al pandemiei.
În intervenția sa din plenul legislativului european, europarlamentarul român a precizat că raportul caută să definească o educație digitală de calitate, dar și să prevină riscurile și limitele digitalizării educației. Raportul subliniază că lipsa accesului la educație în timpul pandemiei a condus la creșterea riscului de abandon școlar, menționând exemplul României când aproape 1 milion de copii nu au mai avut acces la educație. Documentul oferă o perspectivă integrată privind digitalizarea educației și soluții concrete ce pot fi aplicate la nivel european.
„Accesul la educație, inclusiv prin mijloace digitale, este un drept! Pandemia a făcut, din păcate, ca milioane de cursanți din întreaga lume să treacă aproape instantaneu la o formă de educație online fără să fim pregătiți pentru acest lucru.
Avem nevoie de o infrastructură digitală de calitate, de metode și resurse adecvate, de pregătirea profesorilor și de investiții concrete în formarea continuă. În anumite state europene, cum este cazul în țara mea, România, aproape 1 milion de copii nu au mai avut acces la educație și, din păcate, la peste un an de la începerea pandemiei, în continuare autoritățile nu au niciun fel de soluție.
Educația digitală nu înseamnă să dai unui cursant o tabletă, înseamnă instrumente adecvate și o programă adaptată procesului educațional. Educația online nu înlocuiește profesorii, dar instrumentele digitale, folosite corect, îi pot ajuta în procesul de predare. Este nevoie de măsuri adaptate care să țină cont de profilul cursantului și actul educațional. Anumite măsuri pentru învățământul tehnic și altele pentru învățământul special, unele pentru educația continuă și măsuri specifice pentru educația preșcolară.
Am dezvoltat în ultimul an soluții pentru accesibilizarea educației digitale, am discutat cu profesori, părinți și cursanți, am interacționat cu autorități locale, parteneri sociali și ONG-uri din toată Europa și vă pot spune că situația este foarte gravă. Pentru reușita digitalizării educației este nevoie ca toți acești actori să devină co-creatori ai transformării educației. De îndată ce un copil nu s-a mai putut conecta, acesta devine o victimă sigură a abandonului școlar. Un tânăr rupt de școală nu mai are alternative. Realitatea este că, din păcate, nu suntem pregătiți pentru un nou val al pandemiei ce ar putea închide din nou complet instituțiile de învățământ„, a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu.
Raportul aprobat de Parlamentul European, cu 639 de voturi pentru, solicită din partea statelor membre implementarea rapidă a Planului European de Acțiune pentru Educația Digitală și alocarea de fonduri suplimentare pentru educație. De altfel, în documentul de lucru al raportului, aprobat în august 2020, a fost pentru prima dată menționată oficial nevoia de a aloca minim 10% pentru educație din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, recomandare inclusă, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu, în poziția oficială a Parlamentului European. Tot în acest sens, statele membre sunt obligate să aloce minim 20% din planuri pentru transformarea digitală. Reamintim faptul că, în Comisia pentru Educație și Cultură, raportul nu a avut niciun vot împotrivă.
„În calitate de europarlamentari cerem un răspuns european la criza cu care se confruntă educația. Avem nevoie de politici europene în materie de educație digitală. Construirea Spațiului European al Educației până în 2025 și implementarea Planului European de Acțiune pentru Educație Digitală reprezintă pași-cheie. Apreciem implicarea echipei Comisiei Europene responsabilă pentru educația digitală și cerem statelor membre să realizeze țintele europene prin alocarea adecvată a resurselor și finanțării.
Trebuie să reducem decalajele acum. Cheia este să avem educația în toate politicile! Din păcate, anumite guverne europene preferă să ignore documentele europene. De aceea, trebuie să reamintesc tuturor că în Parlamentul European și în documentul de lucru al acestui raport, aprobat în august anul trecut, a fost menționată pentru prima dată nevoia de a aloca minim 10% pentru educație din Planurile de Redresare și Reziliență. Totodată, este importantă respectarea țintei de alocare a 20% pentru transformarea digitală.
Astfel, considerăm că educația trebuie să fie mai bine integrată în Semestrul European și, în același timp, să fie adăugată o evaluare extinsă privind educația digitală„, a completat europarlamentarul Victor Negrescu.
În intervenția sa, eurodeputatul român a punctat o parte din propunerile concrete incluse în raportul Parlamentului European privind construcția unei politici europene în materie de educație digitală.
„Voi continua cu o serie de propuneri:
- Solicităm mai multe sinergii între programe și politici la nivel european, cu o mai bună coordonare și implicarea directă a Parlamentului European în hub-urile de educație digitală;
- Solicităm finalizarea platformei europene destinate schimburilor de experiențe și practici și dezvoltarea unei Universități Digitale Europene;
- Susținem dezvoltarea infrastructurii tehnice a instituțiilor educaționale, formale și non-formale; de aceea, vorbim despre Internet ca un bun universal și lansăm inițiativa europeană pentru educație legată de robotică și inteligență artificială;
- Sprijinim ideea unui certificat european pentru competențe digitale și cerem statelor membre să investească mai mult în formarea profesorilor;
- Vorbim despre riscurile asociate internetului și utilizării continue a mijloacelor tehnice, subliniind în același timp importanța competențelor de bază, digitale și de media„, a propus eurodeputatul român.
În final, europarlamentarul a explicat că nicio strategie privind digitalizarea educației nu se poate face fără oameni, invitând autoritățile să îi implice pe toți cei care doresc, pentru a putea construi o politică europeană în materie de educație digitală. Raportul complet aprobat în plenul Parlamentului European este disponibil aici: https://bit.ly/3lPTWcU.