158971 – 26032021 – În cursul zilei de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, efectuează două percheziţii domiciliare, în două locaţii din municipiul Bucureşti, dintre care una este la sediul unei persoane juridice, iar cealaltă la sediul unei instituţii publice (spital).
Percheziţiile domiciliare se efectuează într-un dosar în care se cercetează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) C.P. în achiziţiile publice privind echipamente de protecţie COVID 19 şi care se află în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.