Acasă Anchete Percheziții într-un dosar penal privind decontări ilegale

Percheziții într-un dosar penal privind decontări ilegale

DISTRIBUIȚI

Au fost ridicate documente de la Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov

158760 – 12032021 – La 11 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat șase percheziții domiciliare, în județul Ilfov (cinci) și în București (una) și au pus în aplicare 15 mandate de aducere.

 

Activitățile s-au desfășurat în județul Ilfov și municipiul București, la sediile a trei societăți comerciale și domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit IPJ Ilfov, în urma perchezițiilor și activităților de verificare, polițiștii au ridicat documente de evidență privind efectuarea unor servicii medicale și decontarea acestora de la Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov. Prejudiciul estimat este de peste 689.000 de lei. Persoanele în cauză vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov pentru continuarea cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov. Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. – sursa: Viitorulilfovean.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.