158633 – 04032021 – Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 9 inculpaţi, agenţi de poliţie din cadrul DGPMB Secția 16 Poliție – Biroul de Ordine Publică, pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 8 dintre inculpaţi și control judiciar faţă de un polițist.
Potrivit procurorilor, două persoane le-au reproșat celor 9 polițiști, pe 1 septembrie 2020, în jurul orelor 01.45, că nu poartă măști de protecție în contextul pandemiei SARS-COV2.
Cei nouă polițiști făceau parte dintr-un filtru organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din Bucureşti.
Șapte dintre polițiști, folosindu-se de armamentul din dotare, au încătuşat una dintre persoane și au transportat-o, împotriva voinței sale, pe un teren viran situat la periferia Capitalei, în sectorul 4, ”unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor”, potrivit comunicatului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante, mai precizează sursa citată.
În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate, iar după exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe terenul viran.
”În acelaşi timp, alţi doi inculpaţi au lipsit-o în mod ilegal de libertate pe persoana vătămată G.T.N., în intervalul 01.45 – 02.00. Astfel, după încătușarea nelegală a acesteia, au încuiat-o în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi au transportat-o în zona Zețari din București, sectorul 5, unde au descătușat-o și abandonat-o pe o stradă întunecată”, mai precizează comunicatul de presă.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Generală Anticorupție.