158603 – 02032021 – Elena Udrea a fost condamnată azi la 8 ani de închisoare de Curtea de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, potrivit sentinței citite de instanță. Udrea a fost găsită vinovată de șapte fapte. Și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. În același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat. Sentințele pot fi atacate la Curtea Supremă. În plus, instanța a decis confiscarea a circa un milion de lei de la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.
Ioana Băsescu: 5 ani de închisoare cu executare pentru trei fapte de corupție (o faptă de instigare la delapidare și două fapte de instigare la spălare de bani)
Elena Udrea: Sentința: 6 ani de executat, plus un spor de 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Se aplică vechiul Codul penal. Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru instigare luare de mita. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru instigare la luare de mita (altă faptă). Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru spalare de bani. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spalare de bani (alta fapta). Condamna pe Elena Udrea la 3 ani închisoare pentru spălare de bani (a treia fapta). Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spalare de bani (alta fapta). Condamnă pe Elena Udrea la 4 ani închisoare pentru spălare de bani (a cincea faptă). Confiscă circa un milion de lei
Dan Andronic, achitat: instanta retine ca la momentul audierii, DNA avea suficiente informații ca obiectul depozitiei viza o tranzacție suspecta, materializata prin extinderea urmăririi penale pentru evaziune fiscală. Instanta apreciază ca și al doilea contract de consultanta vizat este acoperire pentru evaziune fiscală.
Gheorghe Nastasia (secretar general al Ministerului Dezvoltării): 6 ani de închisoare pentru luare de mită
Victor Tarhon (fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea): 4 ani de închisoare pentru luare de mită
Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal): 3 ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare
- Instanța a reținut aceeasi situatie de fapt ca in rechizitoriu. Nu au fost înlăturate probe
- Soluția excluderii înregistrărilor făcute de Giovanni Francesco nu se impune. Nu au fost presiuni asupra martorului
- Finanțarea programului ski România – am lecturat legislația incidenta în materie, am apreciat ca și dacă nu a existat o proritizare a plăților, Nastasia Gheorghe avea calitatea de ordonator principal de credite.
- În opinia instantei nu s a putut susține ca legislația incidenta era lipsita de previzibilitate. Legislația în domeniu era destinata funcționarilor publici, nu pot spune ca nu au înțeles legislația. Referitor la discuția privind plățile pentru campania pentru referendum: este de necontestat ca în 2009 au fost doua campanii, inițiate de același președinte, CCR a decis în noiembrie 2009 referitor la referendum ca deși stabilirea datei referendumului este prerogativa președintelui, este indicat sa nu fie organizat în același timp cu alegerile prezidențiale. În opinia instantei, câștigarea alegerilor prezidențiale de președintele în funcție, inițiator al campaniei pentru referendum, ar fi fost benefica pentru un folos nepatrimonial tuturor inculpaților
Context: Judecătoarea Claudia Jderu, de la Curtea de Apel București, desemnată să tranșeze în primă instanță acest caz, a vrut să dea verdictul odată cu motivarea, conform surselor G4Media.ro, însă a reușit să o redacteze în proporție de 75 la sută.
În schimb, magistratul a sintetizat, în sală, odată cu anunțul verdictului, principalele motive care au stat la baza deciziei sale. Sursa : g4media.ro