Acasă Politic Delegaţia Parlamentului României la Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE

Delegaţia Parlamentului României la Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE

DISTRIBUIȚI

    158582 – 01032021 –   Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE), condusă de senatorul Radu Mihai Mihail, președintele Delegației, a participat la cea de-a 20-a Reuniune de iarnă a Adunării, organizată în format online.
Din partea Senatului au participat senatorii Lucian Romașcanu și Cătălin-Daniel Fenechiu, membri titulari ai Delegației. Din partea Camerei Deputaților au participat deputații Costel Neculai Dunava, Alexandru Kocsis-Cristea, Sorin-Titus Muncaciu și Hajdu Gábor, membri titulari ai Delegației, precum și deputații Christine Thellmann Marius-Andrei Miftode, Bogdan-Andrei Toader, Lucian-Florin Pușcașu și Könczei Csaba, membri supleanți.
La sesiunea de deschidere s-au adresat participanților: președintele Consiliului Național al Austriei, Wolfgang Sobotka; președintele AP OSCE, Lordul Peter Bowness; președintele în exercițiu al OSCE, Ann Linde, ministrul afacerilor externe al Suediei; secretarul general al OSCE, Helga Schmid.

Wolfgang Sobotka a subliniat importanța cooperării pentru promovarea diplomației parlamentare în contextul provocărilor curente, apărute ca urmare a pandemiei COVID-19. Președintele AP OSCE, Lordul Peter Bowness,  a făcut apel la respectarea principiilor OSCE, prin consolidarea instituțiilor democratice din statele membre ale OSCE, precum și a angajamentelor asumate prin Actul final de la Helsinki (1975) și Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990). La rândul său, Ann Linde a prezentat succint prioritățile președinției suedeze în exercițiu a OSCE, remarcând rolul privilegiat care îi revine Adunării parlamentare în cadrul OSCE, precum și importanța sprijinului oferit de parlamentari pentru implementarea priorităților Organizației și promovarea democrației și statului de drept în țările membre. Secretarul general al OSCE, Helga Schmid, a evidențiat contribuția substanțială pe care o poate avea Adunarea la identificarea modalităților de creștere a eficacității OSCE.    Lucrările reuniunii au continuat în cele trei comisii generale, respectiv: Comisia generală pentru probleme politice și de securitate; Comisia generală pentru probleme economice, știință, tehnologie și mediu; Comisia generală pentru democrație, drepturile omului și chestiuni umanitare.
În cadrul dezbaterii din Comisia generală pentru probleme politice și de securitate, senatorul Radu Mihai Mihail, președintele Delegației române la AP OSCE, s-a referit la conflictul din Ucraina, care afectează stabilitatea generală în Europa, precum și mediul de securitate fragil din bazinul Mării Negre, unde continuă să existe conflicte prelungite. Radu Mihai Mihail a reiterat susținerea României pentru implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk, inclusiv în ceea ce privește respectarea angajamentelor privind respectarea libertății de mișcare a membrilor Misiunii speciale OSCE de monitorizare în Ucraina. Referindu-se la conflictul prelungit din regiunea transnistreană, senatorul Mihail a remarcat că este necesară o soluționare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a acestuia, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în granițele sale recunoscute la nivel internațional și care să nu afecteze parcursul european al țării. Remarcând că, în contextul pandemiei de COVID-19, au apărut anumite regrese în procesul de reglementare a conflictului transnistrean prin acțiunile abuzive ale Tiraspolului, de instituire ale unor puncte ilegale de trecere, senatorul Radu Mihai Mihail și-a manifestat încrederea în negocierile purtate în formatul 5+2, singurul care asigură legitimitate și transparență, în vederea obținerii unei soluții durabile. În încheiere, președintele delegației române și-a exprimat speranța că actuala președinție în exercițiu a OSCE, deținută de Suedia, va menține pe agenda politică a Organizației, pe un loc prioritar, soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și a celorlalte conflicte prelungite din bazinul Mării Negre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.