Acasă Social Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea restricțiilor anti-COVID...

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea restricțiilor anti-COVID pentru încă 14 zile

DISTRIBUIȚI

  158881 – 21032021 – Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis prelungirea restricțiilor pentru stoparea răspândirii COVID-19, cu încă 14 zile. Rata de infectare în Capitală este de 5.33 de persoane, la mia de locuitori.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, a constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată calculată la 14 zile, în data de 21.03.2021 este de 5,33/1000 locuitori fapt pentru care, începând cu data de 22.03.2021, ora 00:00 au fost dispuse următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia:

1.     În unitățile de învățământ participarea la ore se desfășoară astfel:

A.   Cu prezență fizică pentru: – toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, – elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale; Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ  a următoarelor activități: simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali; evaluările naționale; orele remediale pentru toate clasele.

B.   Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

2.     Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici  care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent;

3.     Se interzice activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități;

4.     Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

5.     Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

6.     Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

7.     Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;

8.     Este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in;

9.     Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;

10.  Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice   Menționăm că, regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.

În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se va putea institui orice altă măsură de siguranță cu avizul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și cu respectarea normelor legale în vigoare. Totodată, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență,   luând în considerare:

– dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările și completările ulterioare;

– dispozițiile art. 3 alin.2, coroborat cu art. 5 din Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV – 2, cu modificările și completările ulterioare; adresa Inspectoratului Școlar al Municipiului  București  nr. 5450/18.03.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr. 7252/21.03.2021 prin care se înaintează solicitarea Grădiniței speciale pentru Hipoacuzici nr.65 de  suspendare a activităților ce presupun prezența fizică în unitatea de învățământ, justificată de motive de infrastructură, avizată de către DSP București și ISMB a hotărât ca  începând cu data de 22.03.2021 să se suspende activitatea didactică ce presupune prezența fizică, la nivelul unității de învățământ Grădinița specială pentru Hipoacuzici nr.65 situată în București, strada Nicolae Caramfil nr.24, sector 1. Perioada de suspendare va dura până când grădinița va obține Autorizația de funcționare pentru spațiul identificat pentru relocare.   Pe perioada suspendării, procesul de învățământ la această unitate se va desfășura în sistem online.         Inspectoratul Școlar al Municipiului București va asigura aducerea la cunoștință a hotărârii adoptate, directorul unității de învățământ menționate va asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii adoptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.