158694 – 08032021 – ”Mutațiile genetice care produc evoluția pot apărea la întâmplare. Dar selecția naturală produce adesea creaturi similare, în ciuda faptului că trăiesc în medii diferite. De exemplu, păsările, liliecii, pterodactilii și insectele au dezvoltat aripi în mod independent, deoarece erau o modalitate de a călători în mod inteligent. Acest proces este cunoscut sub numele de evoluție convergentă”, scrie The Economist.
<< Virusurile evoluează și ele. Sars-cov-2, care provoacă Covid-19, se reproduce în timp ce își infectează gazda. Informațiile genetice ale virusului – o secvență de 30.000 de litere ARN – sunt uneori corupte. Aceste mutații pot face sars-cov-2 mai periculos, în mai multe moduri. Ele pot crește transmisibilitatea, se pot sustrage detectării prin teste, pot evita răspunsurile imune (inclusiv de la vaccinuri) și pot provoca boli mai severe.
Acest lucru face crucială urmărirea evoluției Sars-cov-2. Dintre cele 110 milioane de cazuri de Covid-19 găsite la nivel mondial, oamenii de știință au secvențiat și publicat genomul a 600.000. Prin compararea acestor secvențe și a altor caracteristici virale, biologii evoluționisti creează arbori filogenetici – un set de relații ipotetice între secvențe, care arată cum a evoluat virusul în timp.
Toți arborii încep cu un eșantion inițial din Wuhan, secvențiat în ianuarie 2020, cu eșantioane ulterioare ca descendenți. Secvențele cu caracteristici similare noi sunt grupate în ”linii”, folosind criterii și o nomenclatură dezvoltată de cercetătorii de la universitățile din Edinburgh și Oxford. Până în prezent au fost documentate 41.000 de mutații, care se încadrează în 880 de descendențe.
Doar o mână dintre aceste mutații fac virusul mai periculos. Cele mai multe apar în cele 3.800 de litere utilizate pentru proteina spike a virusului, care îl ajută să se lege de gazda sa. Uneori, se pot combina pentru a reprezenta mai multe noi amenințări, așa cum se pare că au făcut într-o linie californiană care îi îngrijorează pe oamenii de știință. Noi studii sugerează că această filiație poate fi mai infecțioasă, se sustrage anticorpilor și poate provoca boli mai severe. Secvențierea efectuată în stat arată că această variantă ar putea fi deja responsabilă pentru majoritatea cazurilor de acolo.
Două mutații comune au apărut în multe alte linii care stârnesc îngrijorări. La fel ca în cazul aripilor păsărilor și liliecilor, acești dușmani cunoscuți au evoluat independent, în diferite locuri. Prima mutație, cunoscută sub numele de N501Y, crește transmisibilitatea. Este prezentă în descendența ”Kent”, care a provocat dinamica din Marea Britanie, din decembrie, precum și în unele descendențe din alte părți. A doua, cunoscută sub numele de E484K, îi permite virusului să evite parțial anticorpii gazdei. Este răspândită în Brazilia și Africa de Sud. E484K a fost, de asemenea, descoperită, recent, în noi linii din America și Europa, inclusiv Marea Britanie.
Această evoluție convergentă ar putea genera, în cele din urmă, interdicții de călătorie din America de Sud și Africa. Cu toate acestea, apariția bruscă a lui E484K în multe locuri, indiferent de controalele de frontieră, poate prezenta un avantaj rezultat dintr-o situaţie dificilă. E de departe mult mai bine că virusul produce câteva amenințări recurente decât multe altele diferite. Se speră că companiile farmaceutice pot modifica vaccinurile pentru a elimina acești mutanți.
Mai îngrijorătoare este lipsa de supraveghere genetică a lumii. Deși Marea Britanie a secvențiat doar 6% din toate cazurile sale, acest procent este încă aproape la fel de mare ca acela atins de restul lumii, la un loc. Cu doar 32 de milioane de lire sterline (45 de milioane de dolari) finanțare, acum poate analiza 30.000 de genomi pe săptămână. America, ţară care a secvențiat doar 0,4% din cazurile sale de covid-19, încearcă să accelereze. Guvernul a alocat, recent, 200 de milioane de dolari, urmând probabil încă 2 miliarde de dolari. După cum arată noua amenințare din California, lumea are nevoie de astfel de investiții pentru a ține pasul cu selecția naturală. >>