158969 – 26032021 – Una dintre soluții pentru a ține sub control pandemia o reprezintă testarea elevilor, în momentul în care aceștia vor reveni la școală, a spus premierul Florin Cîțu, după ședința de guvern de joi seara. El a afirmat că le-a cerut deja miniștrilor Educației și Sănătății să găsescă soluții în sensul acesta.
”Am acestă propunere pentru domnul ministru al Sănătăţii și cel al Educației, ca la întoarcerea copiilor la şcoală, (…) copii care merg acum în vacanţă, să căutăm resursele, şi vă ajut şi eu, să-i testăm pe elevi. Să avem aceste teste non invazive, să testăm câţi mai mulţi dintre ei când se întorc la şcoală. Cred că este o soluţie bună să ţinem sub control pandemia”,
La Digi24, Cîțu a reluat subiectul, informând că testele anti-gen vor fi achiziționate până în luna mai. ”La întoarcerea din vacanță, vom avea aceste teste neinvazive. Ele vor putea fi făcute foarte ușor. Le pot face și asistentele medicale. DSP poate pune personal la dispoziție, dar testele se pot face foarte ușor”, a comentat prim-ministrul.
22 de localități din Ilfov, în carantină
În Ilfov, se află în carantină, la ora actuală, 22 de localitți (șapte orașe din opt) din cele 40 ale județului.
Lista localităților din județul Ilfov pentru care a fost instituită măsura de carantină zonală, în vigoare la data de 25.03.2021, ora 22:00 – https://if.prefectura.mai.gov.ro/…/IF-Lista-localitati…