Acasă Economie BNR: 100 de ani de la încheierea unificării monetare

BNR: 100 de ani de la încheierea unificării monetare

DISTRIBUIȚI

 158809 – 16032021 –   În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 22 martie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la încheierea unificării monetare.

 Aversul monedei redă imaginea Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”.

 Reversul monedei prezintă un detaliu al reversului bancnotei de 1 leu, care circula în România în perioada în care s-a realizat unificarea monetară, și inscripția circulară „100 DE ANI DE LA INCHEIEREA UNIFICARII MONETARE”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la încheierea unificării monetare au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de la încheierea unificării monetare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.