158470 – 21022021 – În acest weekend, politiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au depistat în trafic mai mulți șoferi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.
Politiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, în special pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și a celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Potrivit www.viitorulilfovean.ro, au fost aplicate 318 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 92.220 de lei, dintre care 159 au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, iar 159 pentru celelalte abateri constatate.
Astfel, au fost reținute 22 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice. 9 conducători auto au fost sancționați pentru depășirea vitezei cu 50 km/h peste limita legală și 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Totodată, au fost întocmite 3 dosare penale, pe numele unor conducători auto care au fost depistați la volan sub influența alcoolului.
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi.
De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, pot cauza evenimente rutiere cu consecințe grave!