158325 – 11022021 – Primăria Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipului București, a deschis al doilea loc în care persoanele aflate într-o situație de dificultate medicală, socială sau economică primesc, gratuit, câte o supă/ciorbă, la alegere și pâine, prin intermediul programului ”Supa Comunitară- Toată lumea la masa”.
Noul spațiu se află situat pe strada Bucur, nr. 23, Sector 4 și a fost pus la dispoziție gratuit de Fundația ”Parada”.
Programul de funcționare este între orele 12.00 – 15.00, de luni până vineri.
Primul sediu este funcțional din luna septembrie 2020, la adresa din Șoseaua Viilor, nr. 44, Sector 5, până în acest moment fiind distribuite peste 18.000 porții de mâncare.