158202 – 02022021 – Primăria Sectorului 5 a anunţat, luni seara, că directorul general al societăţii Salubritate Fapte 5 SA (societate care a eliminat concurența din sector invocând o hotărâre a consiliului local și a obligat asociațiile de proprietari și firmele să încheie contracte de salubrizare sub amenințarea amenzilor) a demisionat în urma unei şedinţe la care a participat şi primarul Cristian Popescu Piedone, iar trei şoferi care figurează că lucrau la încă o societate au fost demişi. Directorul adjunct al firmei este acuzat de mai multe ilegalităţi.
”În urma vizitei Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, de astăzi, 1 februarie 2021, la societatea Salubrizare Fapte 5 S.A., care a durat peste şapte ore, directorul general şi-a dat demisia. Directorul general adjunct a fugit la propriu după ce i-au fost aduse la cunoştinţă ilegalităţile identificate, printre care faptul că nu au fost informări către Adunarea Generală a Acţionarilor, că nu există publicări în Monitorul Oficial a convocărilor şedinţelor AGA – partea a 4-a, că nu există niciun plan de management sau că contractele de mandat sunt nule, conform Ordonanţei de Urgenţă 109”, a transmis, luni seară, Primăria Sectorului 5.
Au fost dați afară și trei şoferi care figurau şi la Salubrizare Fapte 5 S.A. şi care erau încadraţi şi la societatea Infrastructura DF5 S.A. ”La Salubrizare nu veneau la serviciu, motiv pentru care li s-a desfăcut contractul de muncă. Se vor face verificări şi la Infrastructură, pentru că, potrivit unor informaţii venite din rândul angajaţilor Primăriei, cei trei nu se prezentau nici la această societate”, a mai transmis Primăria.
Primarul va prezenta o informare în detaliu în cadrul primei şedinţe a Consiliului Local, acţionar majoritar al Salubrizare Fapte 5 S.A., şedinţă în care edilul va propune interimatul pentru Consiliul de Administraţie şi directorul general, până la organizarea selecţiei membrilor