Amenzile sunt de 30.000 de lei și rămâneți fără mașină
158519 – 24022021 – În ultima perioadă au avut loc mai multe acțiuni ale Gărzii de Mediu încheiate cu amenzi de zeci de mii de lei și mașini confiscate. Comisarii au identificat mai multe persoane care depozitau ilegal deșeuri, iar acestea s-au ales cu amenzi usturătoare . Unii dintre faptasi au rămas fără camioane.
În județul Ilfov, de exemplu, șoferul unei basculante a descărcat o cantitate mare de gunoi pe un câmp. Ulterior a fost obligat să mute deșeurile abandonate. În plus, a primit o amendă de 30.000 lei și a rămas și fără mașină. Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au postat fotografiile pe pagina lor de facebook, însoțite de un mesaj care să descurajeze pe viitor astfel de atitudini.
”O altă zi, o altă faptă pedepsită, un alt mijloc de transport folosit la săvârșirea unei contravenții a fost confiscat! (…) Gândiţi-vă de două ori înainte de a arunca gunoiul pe unde vă trece prin cap. Pe lângă amenzi enorme, riscaţi să plecaţi şi pe jos acasă!” spun oficialii de la Garda de Mediu.
Și la Sintești-Vidra a fost confiscată o mașină care depozita gunoi în mod ilegal pe 16 februarie. Anul trecut, localitatea era cunoscută drept cauza principală a poluării masive din București. În urma descinderilor Gărzii de Mediu nu s-a găsit niciun vinovat, chiar dacă suprafețele arse erau dovezi clare ale arderii ilegale de deșeuri.
La 22 februarie, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din judeţul Ilfov împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov au identificat o autoutilitară care a abandonat ilegal, o cantitate semnificativă de deșeuri.
Și de data asta vinovații s-au ales cu amendă în valoare de 30.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. 1061/2008, privind transportul deșeurilor, obligarea acestuia la evacuarea cantității de deșeuri abandonate către un amplasament autorizat, precum și confiscarea mijlocului de transport utilizat la săvârșirea contravenției.