158233 – 04022021 – Președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi a Senatului, Matei Constantin Bogdan, a avut ieri o întâlnire de lucru cu Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari (LADPM), în cadrul căreia a mai fost făcut un pas important pentru asigurarea și garantarea drepturilor omului.
Obiectivele acestei întâlniri au fost îmbunătățirea cadrului legal cu privire la asigurarea și garantarea drepturilor omului, în contextul ansamblului specific reprezentat de LADPM (Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari), crearea unei agende de lucru comune care să vizeze monitorizarea și îmbunătățirea continuă a reprezentării drepturilor fundamentale ale membrilor LADPM, contribuția activă a la elaborarea cadrului legislativ privitor la drepturile omului și egalitate de șanse; și crearea unor evenimente comune de informare, formare și consultare privitoare la drepturile omului reprezentate de LADPM.
Pe această cale, președintele Matei Constantin Bogdan mulțumește reprezentanților LADPM atât pentru inițiativele expuse, cât și pentru deschiderea manifestată față de crearea unui sistem de bune practici între instituțiile statului și mediul non-guvernamental, în care să se reunească la nivel legislativ toate nevoile și interesele cetățenilor români, indiferent de statutul lor, ca o garanție a funcționării statului democratic și de drept, se arată într-un comunicat de presă.