158531 – 25022021 – Clipe dramatice, joi seară, în Popești-Leordeni, după ce un bărbat și-a omorât viitorul ginere. Bărbatul nu ar fi fost de acord cu relația dintre fiica sa și victimă, iar de aici până la crimă nu a mai fost decât un pas.
Tânăra ar fi fost trimisă la magazin de către iubitul ei, care a vrut să sărbătorească împăcarea cu socrul. Însă când s-a întors, l-a găsit într-o baltă de sânge.
Tatăl ei nu a ezitat și a lovit-o și pe ea, după cum spune mama victimei. Femeii i s-a făcut rău în faţa secţiei de poliţie, unde era audiat cel care i-a ucis cu sânge rece fiul.
Presupusul criminal nu este la prima acuzare. Acesta ar fi coordonat, în 2017, un grup infracţional, care a comis mai multe ilegalităţi, potrivit Stirileprotv.ro.
În 2018, a fost cercetat pentru trafic de droguri, proxenetism, dar şi punerea în circulaţie a unor bancnote false. De acestă dată a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru omor.