Acasă Politic Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE

Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE

DISTRIBUIȚI

 158488 – 23022021 – Ministrul Bogdan Aurescu a participat luni, 22 februarie 2021, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE.

În cadrul reuniunii, la capitolul Afaceri curente, au fost abordate situația din Myanmar, situația din Belarus, Etiopia, Sahel, dosarul nuclear iranian, Comunicarea Comisiei Europene privind Vecinătatea Sudică și Comunicarea Comisiei Europene privind multilateralismul.

Agenda reuniunii a inclus o dezbatere cu privire la relațiile UE cu Rusia, situația din Hong Kong și elaborarea Busolei Strategice, precum și un schimb de opinii prin video-conferință cu Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii.

Ministrul român a reiterat condamnarea fermă a loviturii de stat militare din Myanmar din 1 februarie 2021. A făcut apel la abținerea de la orice formă de violență și la revenirea la forma de guvernământ instituită în urma alegerilor legitime din 8 noiembrie 2020. Ministrul român a propus, pe de o parte, consolidarea dialogului cu statele like-minded, inclusiv din ASEAN, și, pe de altă parte, adoptarea de sancțiuni de către UE. A subliniat că România, în calitate de președinție în exercițiu a Comunității Democrațiilor, a susținut puternic adoptarea unei declarații a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor (https://www.mae.ro/node/54917), prin care această organizație a exprimat îngrijorarea serioasă pentru lovitura de stat, pentru detenția arbitrară a liderilor guvernării civile, a membrilor societății civile, a activiștilor pentru drepturile omului și prin care s-a solicitat ferm respectarea instituțiilor democratice și a statului de drept, reinstalarea guvernului ales, reluarea activității parlamentului, eliberarea celor deținuți arbitrar, respectarea libertății de expresie și abținerea de la violență împotriva publicului.

De asemenea, ministrul Aurescu s-a referit la situația din Belarus, exprimând condamnarea puternică a recentelor măsuri represive contra jurnaliștilor și apărătorilor drepturilor omului, precum și necesitatea continuării presiunii internaționale pentru derularea unui dialog real cu opoziția și societatea civilă. De asemenea, a solicitat progrese în pregătirea planului pentru un Belarus democratic, decis de Consiliul European anul trecut ca urmare a unei propuneri a președinților României, Poloniei și Lituaniei.

Discuția privind relațiile dintre UE și Rusia a avut loc în pregătirea dezbaterii pe subiect din cadrul Consiliului European care va avea loc în martie 2021. Ministrul Bogdan Aurescu a arătat că vizita la Moscova a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate Josep Borrell (5-6 februarie 2021) semnalează clar că relațiile UE-Rusia au ajuns la un punct de inflexiune, iar Moscova a demonstrat că este tot mai asertivă în raport cu instituțiile UE și statele membre. A subliniat că, în acest context, unitatea UE este esențială și că aceasta depinde de o mai bună pregătire a angajării în dialog cu Rusia, dar și de o coordonare mai strânsă atât la nivelul UE, cât și cu partenerii (SUA, Regatul Unit, NATO). Oficialul român a apreciat, la fel ca marea majoritate a celorlalți miniștri de externe europeni, că acțiunea pe termen scurt a UE ar trebui să vizeze adoptarea de noi măsuri restrictive în contextul deteriorării drepturilor omului în Rusia, inclusiv în ceea ce privește cazul Navalnîi. A insistat asupra unei bune pregătiri a dezbaterii de la Consiliul European din 25-26 martie, subliniind că UE trebuie să adopte o abordare mai strategică a relației cu Rusia, inclusiv din perspectivă regională. Astfel, cele cinci principii directoare care guvernează în prezent relația cu Rusia reprezintă o bază minimă, fiind necesară nu doar aplicarea lor ca sistem și în mod echilibrat, dar și reflecția asupra elaborării unei strategii privind relația UE-Rusia.

În privința vecinătății, Bogdan Aurescu a accentuat necesitatea unui angajament politic mai puternic cu statele din Parteneriatul Estic, prin vizite la nivel înalt, în special în cele asociate UE (Georgia, R. Moldova, Ucraina) și printr-o pregătire minuțioasă a Summit-ului din acest an al Parteneriatului Estic, care are nevoie de o abordare nouă, inovativa, substanțială. A reamintit relevanța discuției pe care deja a promovat-o pe agenda CAE, împreună cu omologi din alte state membre, pe tema întăririi rolului și influenței UE în soluționarea conflictelor prelungite din regiune și de a avea o dezbatere ministerială pe acest subiect cât mai curând posibil.

În conexiune cu acest subiect de pe agenda CAE, în marja acesteia, în seara zilei de 21 februarie, ministrul Aurescu a participat la o întâlnire informală cu membri din conducerea fundației liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, găzduită de Lituania. Cu acest prilej, a fost discutată situația drepturilor omului și oportunitatea adoptării de noi sancțiuni. Ministrul Aurescu a evocat necesitatea ca UE să consolideze susținerea pentru societatea civilă democratică și interacțiunea cu societatea rusă în general, inclusiv în ce privește comunicarea publică, poziție pe care a reiterat-o și în cadrul discuțiilor privind relațiile UE-Rusia de astăzi din cadrul CAE.

În cadrul schimbului de opinii cu secretarul de stat american Antony Blinken, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța cooperării transatlantice, susținută în mod constant de România în calitate de partener strategic ferm și de încredere al Statelor Unite. A punctat necesitatea consolidării parteneriatului dintre UE și SUA, membri ai aceleiași comunități de valori și securitate, și a reliefat că împreună pot fi identificate soluții eficiente la provocările globale actuale și viitoare, inclusiv prin reformarea sistemului multilateral și consolidarea ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și promovarea valorilor democratice. În acest sens, a salutat intenția Președintelui Biden de a organiza un Summit al Democrațiilor, în special având în vedere că valorile și principiile se află în centrul parteneriatului cu SUA. A arătat că România, în calitate de Președinție a Comunității Democrațiilor, este pregătită să contribuie la concretizarea acestei inițiative. Ministrul român a menționat totodată importanța unei cooperări strânse UE-SUA pe dosare regionale, precum Vecinătatea Estică, regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest, inclusiv din perspectiva conflictelor prelungite existente în regiune și care continuă să necesite o atenție sporită.

A adus în discuție nevoia de consolidare a rezilienței strategice, prioritate care poate fi realizată printr-un efort comun UE-SUA. În context, ministrul Aurescu a reamintit decizia Bucureștiului de a găzdui un Centru Euro-Atlantic pentru Reziliență, ca platformă dedicată inițiativelor și proiectelor în acest domeniu.

Ministrul Aurescu a mai semnalat rolul pe care aprofundarea relațiilor economice cu SUA și creșterea investițiilor transatlantice în proiecte de conectivitate, precum cele dezvoltate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, cum ar fi Rail2Sea și Via Carpathia, îl pot avea în îndeplinirea obiectivului de reziliență.

Subiectul privind elaborarea Busolei Strategice, document de orientare la nivel european în domeniul securității și apărării, a fost amânat, din lipsă de timp, pentru o reuniune viitoare a Consiliului Afaceri Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.