158378 – 15022021 – Fosta senatoare AUR, Diana Iovanovici Șoșoacă, a declarat, în toiul disputei cu liderii partidului, că nu George Simion este adevăratul lider al formațiunii politice, ci un om de afaceri din domeniul imobiliar.
Marius Dorin Lulea a fost nominalizat de senatoarea Diana Șoșoacă, într-un interviu acordat Europa Liberă, că ar fi liderul de facto, din acte și chiar omul care controlează financiar Partidului Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR). Dezvăluirile controversatei avocate ajunse senator au venit după ce aceasta a fost exclusă din grupul parlamentar AUR.
Marius Lulea, contactat de G4Media.ro: ”Nu controlez eu nimic. Partidul are un BNC (n.r. – Birou Național Central) cu membri și doi co-presedinti. Am fost președinte fondator pentru că am experiență birocratică din activitatea mea curentă. Eu sunt o persoana destul de publică, activitatea mea se poate vedea online, mă știe tot corpul profesional de ingineri și arhitecți. Sunt implicat datorită prieteniei cu George Simion alături de care am luptat pentru unirea cu Basarabia și luptăm și astăzi, dar pe căi politice”, ne-a explicat acesta.
Marius Lulea i-a dat o replică dură lui Șoșoacă. ”Doamna minte la fiecare frază pe care o spune, având o agendă proprie ce nu are legătură cu profesionalismul necesar unei funcții de demnitate publică. La AUR nu era implicată în absolut nimic”, a declarat omul de afaceri pentru G4Media.ro.
Șoșoacă a susținut însă că Lulea este liderul de facto al partidului. ”Domnul Lulea este actual președinte AUR în acte. La acest moment în actele partidului nu apar în conducere nici George Simion, nici Claudiu Târziu, ci domnul Marius Lulea, un domn cu foarte multe afaceri imobiliare”, a declarat Diana Iovanovici Șoșoacă pentru Europa Liberă.
Pe site-ul AUR, Marius Lulea apare ca fiind președintele Organizației Oamenilor de Afaceri și membru în Biroul Național de Conducere, for care a sancționat-o pe senatoare. Acesta s-a mai prezentat și ca vicepreședinte al AUR.
Lulea se numără și printre cele trei persoane care au cerut înființarea partidului, alături de Sorin Lulea (fratele său) și Cosmin-Teodor Iosub.
Patronul la propriu al lui George Simion
De formație inginer constructor, el este acționar și director la Ideal Proiect Architecture & Engineering SRL, cea mai importantă afacere pe care o conduce.
Aceasta este firma la care figura ca angajat George Simion înainte să ajungă deputat, conform declarației sale de avere. Societatea este Ideal Proiect Architecture & Engineering SRL este deținută, în proporție de 70%, de Marius Dorin Lulea.
Firmele lui Lulea
Conform datelor obținute cu ajutorul termene.ro, omul care ar controla AUR face parte din cinci firme active și a mai fost acționar în două societăți radiate.
Una dintre firme este denumită ”Centrul de Formare Profesională a Specialiștilor în Construcții SRL”. Societatea este înființată în 2016 și îi are ca acționar unic și administrator pe Marius Dorin Lulea. Firma a fost înființată de George-Cezar Petre și cedată apoi lui Lulea. Cifra de afaceri a firmei în 2019 a fost de aproape 560.000 de lei.
Firma Ideal Prima Design SRL are acționariatul format din Marius Lulea, cel care deține 70.45 % și din Daniela Luciana Axinia, cu restul de acțiuni. Soțul lui Axinia a fost ales deputat de Prahova din partea AUR, este vorba de Adrian George Axinia. Societatea a avut o cifră de afaceri de aproape 750.000 de lei și un profit de peste 300.000 de lei.
Unirea 1918 Media SRL, aici co-acționarii firmei sunt Sorin Lulea și Marius Dorin Lulea. Societatea a fost înființată anul trecut.
Ideal Proiect Arhitecture & Engineering SRL. Această afacere din domeniul ingineriei în construcții este cea mai importantă din care face parte Lulea. Acționariatul este format din Lulea – cu 70.45 %și Daniela Luciana Axinia – cu 30%. Cifra de afaceri în 2019 a fost de 2,8 milioane de lei, iar profitul a fost de 1,2 milioane de lei.
Societatea Ideal Rocod SRL a fost înființată în 2019 și îi ca acționari pe vicepreședintele AUR și pe Ion Bordian, cetățean cu origini din Moldova.
La capitolul SRL-uri radiate, putem aminti de Soft Group Construct SRL. Societatea a fost radiată acum cinci, după ce a fost înființată în 2005. Co-acționarii SRL-ului erau Marius Sorin Lulea și Alexandru Teodor Ernest.
Și Ideal City Group SRL a fost radiată în urmă cu șapte ani, după ce a funcționat șapte ani. Co-acționarii SRL-ului au fost Alexandru Teodor Ernest și Lulea.
Proiectele imobiliare
Pe un site specializat și în anunțuri imobiliare reprezentanții firmei Ideal Proiect Arhitecture & Engineering susțin că s-au implicat în investiția a 13 proiecte imobiliare până în 2019.
Lake Village din Tunari
Ultima investiție era la acel moment, Lake Village, situat în comuna ilfoveană Tunari, pe strada Balta Păsărea. ”Complexul rezidențial Lake Village Tunari reprezintă un proiect rezidențial dezvoltate de către Ideal Proiect A.E. (n.r – Arhitecture & Engineering) S.R.L.
Complexul este format din 33 de unități locative, construcții parter. Acestea au trei dormitoare, living și bucătărie, două grupuri sanitare. Ideal Proiect are calitatea de proiectant general, proiectant de specialitate, investitor și asigură serviciile de dirigenție de șantier”, se precizează în prezentarea investiției firmei unde Lulea are 70% dintre acțiuni.
Rezidențiale Unirii din Tunari. ”Un complex rezidențial finalizat în care te poți muta chiar acum. Este vorba de 10 locuințe din care 4 sunt parter și 6 sunt parter și etajul 1”, este o altă investiție prezentat de Lulea într-un proiect unde se prezintă ca partener.
Complex ”Ama” din Tunari. ”Un mini ansamblu rezidențial, format din patru locuințe parter și etaj”, așa este descris proiectul chiar pe site-ul firmei Ideal Proiect Arhitecture & Engineering, idealproiect.ro.
Complexul de pe strada Ioan Slavici din Tunari. Este vorba de un Complex din patru case strada Ioan Slavici, Tunari, Ilfov. ”Ideal Proiect A.E. S.R.L. are calitatea atât de investitor, cât şi de proiectant”, este prezentarea făcută tot pe site-ul firmei lui Lulea.
Un complex rezidențial și în Pipera. ”Dăm drumul mai departe la un complex de 18 locuințe. Sunt două tipuri de case: una parter și una parter și etajul 1”, se precizează pe site-ul idealproiect.ro. De notat că aici, din prezentarea proiectului, nu se înțelege clar dacă firma lui Lulea este și investitor sau doar a asigurat servicii conexe construcției.
Primăverii Park în Tunari. Aici sunt trei mini-complexuri rezidențiale. Complex cu 21 de locuințe situate în Tunari, pe strada Primăverii.
Alpha Ideal Proiect. ”Ideal Proiect construiește în localitatea Tunari, jud. Ilfov – alături de alte tipuri de vile și apartamente – 12 locuințe de tip Alpha. Acestea locuințe de tip vila sunt in regim duplexuri. Există câte trei astfel de duplexuri pe un teren de 1000 mp, alături de găsesc două astfel de mini complexuri”, este o prezentare a investiției făcută pe un site de promovare. – sursa: G4Media.ro