157908 – 14012021 – „Am finalizat o noua campanie de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobila, care a avut rezultate imbucuratoare: acoperirea cu servicii de telefonie mobila la nivelul populatiei a crescut semnificativ. In ciuda contextului dificil care a marcat acest an, pe fondul intensificarii utilizarii serviciilor de comunicatii electronice, operatorii au investit masiv in retele, iar rezultatele sunt evidente. Cresterea acoperirii se poate vedea si in platforma aisemnal.ro, care a fost actualizata cu noile masuratori si permite acum si vizualizarea evolutiei de la un an la altul. Totodata, utilizatorii aisemnal.ro pot consulta si acoperirea cumulata cu servicii mobile intr-o anumita zona a tarii sau chiar la nivelul intregii tari”, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.
ANCOM a finalizat recent ce-a de-a treia campanie de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobila pe teritoriul Romaniei, in urma careia un singur operator de servicii de telefonie mobila a fost sanctionat pentru neindeplinirea obligatiilor de acoperire de 98% din populatia Romaniei.
Campania de verificare a acoperirii
Campania de masurare a acoperirii nationale cu servicii de voce mobila s-a desfasurat in perioada august – decembrie 2020, acoperirea cu semnal a localitatilor fiind masurata prin parcurgerea drumurilor accesibile, a bulevardelor si strazilor principale si secundare.
In cadrul acestei campanii a fost masurata acoperirea cu semnal in 13.398 localitati, localitati cu mai mult de 10 locuitori, fiind totodata masurati aproape 250.000 de km pe drumurile nationale, judetene, orasenesti si comunale. Din totalul de 20.121.587 de locuitori, conform recensamantului populatiei si al locuintelor, au fost masurate zonele locuite de 20.117.553 de persoane. Acoperirea cu servicii de voce a fost calculata ca raportul dintre suma populatiei acoperite si suma populatiei masurate.
„Conform masuratorilor din teren, Orange Romania acoperea cu servicii de voce mobila un procent de 98,27% din totalul populatiei, Vodafone Romania – 98,16%, RCS&RDS – 98,02%, iar Telekom Romania Mobile Communications – 97,25%. Situatia comparativa a masuratorilor reflecta faptul ca toti operatorii si-au imbunatatit gradul de acoperire, doar unul dintre ei neindeplinind pragul de 98% stabilit prin licentele de utilizare a spectrului de frecvente radio. Astfel, Telekom Mobile a fost sanctionat cu amenda in valoare de 700.000 de lei. Impunerea obligatiilor de acoperire in cadrul licentelor pe care le acordam operatorilor si care permit furnizarea de servicii de comunicatii electronice reprezinta o parghie legala prin care Autoritatea poate stimula cresterea gradului de acoperire cu servicii de comunicatii electronice”, a mai precizat Cristin Popa.
Rezultatele comparative ale masuratorilor realizate in cadrul campaniilor de verificare a acoperirii nationale cu servicii de voce mobila:
Operator mobil | ORANGE | RCS&RDS | TELEKOM MOBILE | VODAFONE |
Procent acoperire servicii de voce 2019 | 97,81% | 95,42% | 96,53% | 97,76% |
Procent acoperire servicii de voce 2020 | 98,27% | 98,02% | 97,25% | 98,16% |
Conform licentelor de utilizare a spectrului radio detinute, Orange, Vodafone si Telekom Mobile au avut obligatia de a acoperi cu servicii de voce zonele locuite de cel putin 98% din populatia Romaniei prin intermediul retelei proprii de acces radio, pana la data de 5 aprilie 2017, iar RCS&RDS pana la data de 5 aprilie 2019.
Platforma aisemnal.ro a fost actualizata in anul 2020 prin adaugarea unor noi functionalitati. Astfel, utilizatorii aisemnal.ro pot vedea evolutia gradului de acoperire cu semnal de voce mobila in 2020 comparativ cu anul 2019, avand totodata posibilitatea de a consulta acoperirea cumulata cu servicii de comunicatii mobile la nivel national.
Harta cuprinde si localitatile in care este posibil ca utilizatorii sa intre in roaming involuntar, fiind identificate si reprezentate 298.674 de puncte cu potential risc de intrare in roaming involuntar din localitatile aflate la o distanta de cel mult 15 km de granitele tarii.
Harta nationala de acoperire cu servicii de voce mobila – www.aisemnal.ro, este platforma informatica cu ajutorul careia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar si nivelul de semnal 2G, 3G si 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piata din Romania. De la lansarea hartii aisemnal.ro din luna octombrie 2019 si pana in prezent, site-ul a avut peste 1,73 milioane de accesari.