Acasă Social Aparare Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunea Comitetului Militar al NATO

Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunea Comitetului Militar al NATO

DISTRIBUIȚI

 158121 – 28012021 – Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri, 27 ianuarie, prin videoconferință, la cea de-a 185-a reuniune a Comitetului Militar al NATO, cea mai înaltă autoritate militară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

La întâlnire a luat parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a subliniat obiectivele Alianței pentru anul 2021 între care energizarea relațiilor transatlantice și adaptarea misiunii în Afganistan. Totodată, secretarul general a prezentat principalele direcții strategice ale Alianței formulate în cadrul conferinței miniștrilor de externe ai statelor membre ale NATO din luna decembrie 2020 și obiectivele reuniunii miniștrilor apărării, din luna februarie 2021.

Pe parcursul sesiunilor de lucru, șefii apărării au discutat angajamentele operaționale, inclusiv în Afganistan, Irak și Balcani, au aprobat conceptul fundamental ”NATO Warfighting”, au analizat progresul privind consolidarea posturii de descurajare și apărare în spațiul Euro-Atlantic și au propus soluții pentru eliminarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra capacităților defensive naționale și aliate.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a reliefat angajamentul Armatei României în misiunile Alianței, amintind că ultima acțiune a țării noastre, în acest sens, a fost dislocarea în Irak, în luna ianuarie, a unui detașament de comunicații și informatică care acționează în operațiile ”NATO Mission in Iraq” și ”Inhererent Resolve”. De asemenea, a transmis mulțumiri pentru contribuțiile constante ale aliaților din Canada, Italia, Marea Britanie și Spania pentru întărirea serviciului de poliție aeriană. Nu în ultimul rând, a salutat sprijinul constant al țărilor NATO în procesul atingerii capacității operaționale inițiale a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, dispus pe teritoriul țării noastre.

Comitetul Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalitățile în care Alianța poate răspunde la provocările globale de securitate. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfășoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o ţară membră a Alianţei. Activitatea de rutină este efectuată de Reprezentanții Militari naționali prezenți permanent la comandamentul NATO din Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.