Acasă Social România, pe primul loc în UE la dozele de vaccin făcute în...

România, pe primul loc în UE la dozele de vaccin făcute în ultima săptămână, raportat la populație

DISTRIBUIȚI

158117 – 27012021 – România s-a plasat ieri pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce privește numărul de doze de vaccin administrate în raport cu populația, potrivit datelor colectate de Our World in Data.

România figurează în statistici cu peste 0,18 vaccinuri la 100 de locuitori, urmată de Franța, Grecia, Austria și Germania, care se situează între 0,14 și 0,12. Pe ultimul loc în UE se situează Bulgaria, cu sub 0,02 vaccinuri la suta de locuitori.

Statisticile iau în calcul numărul de doze administrate, indiferent dacă este vorba despre prima doză sau de rapel, nu numărul persoanelor vaccinate.

Potrivit datelor furnizate de autoritățile române, ieri a fost administrat cel mai mare număr de doze de vaccin de la debutul campaniei de imunizare împotriva COVID-19. Este vorba despre 43.747 de persoane vaccinate, dintre care 28.144 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 15.603 au făcut doza de rapel.

Campania de vaccinare din România merge bine, în ciuda tuturor celor care credeau că nu vom face față, afirmă premierul Florin Cîțu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.