157819 – 07012021 – Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) s-au întâlnit pe 6 ianuarie cu ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, discuţiile vizând, în principal, bugetul de stat pe 2021.
Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, şi membrii Consiliului Director al UNCJR au avut miercuri o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice.
Discuţiile au fost axate, în special, pe fundamentarea bugetului de stat pe 2021, dar şi pe buna funcţionare a administraţiilor publice locale, precizează sursa citată. Întâlnirea a avut loc ca urmare a unei solicitări formulate, la sfârşitul anului trecut, de preşedintele UNCJR.
“Au fost discuţii benefice despre proiecte care ne interesează în mod direct şi mă refer aici la bugetul pe 2021, cel care va permite Consiliilor Judeţene să dezvolte proiecte atât de necesare pentru cetăţeni. Am discutat, de asemenea, despre asistenţa socială, educaţie şi nu în ultimul rând despre sănătate. Sunt încrezător că vor fi identificate cele mai bune soluţii pentru problemele ridicate de noi”, a precizat preşedintele UNCJR, Adrian-Ioan Veştea.
Tot miercuri, a avut loc şi prima şedinţă a Comitetului Director al UNCJR, unde au fost discutate chestiuni organizatorice privind desemnarea reprezentanţilor Consiliilor Judeţene în forumurile europene – Comitetul European al Regiunilor (CoR), dar şi în Congresul Autorităţilor Publice Locale şi Regionale din Europa (CPLRE).