Acasă Politic Prefecții și subprefecții devin demnitari. Ei vor fi obligați să se specializeze

Prefecții și subprefecții devin demnitari. Ei vor fi obligați să se specializeze

DISTRIBUIȚI

158118 – 27012021 – Guvernul a aprobat, la 27 ianuarie 2021 ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii și subprefecții devin demnitari, la propunerea Ministerului Dezvoltării. Această modificare a fost necesară, a anunțat ministrul Administrației, pentru a corela reglementările cu rolul constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Necesitatea de clarificare a statutului prefectului și subprefectului a fost stabilită prin Programul de Guvernare, dar și Comisia Europeană a cerut României să delimiteze linia dintre rolul politic și de specialitate ale acestor două funcții, a atras atenția ministrul de resort.

”Prefecții și subprefecții sunt numiți de forțele politice aflate la guvernare. În aceste condiții doar ne prefacem că aceștia sunt funcționari publici fără apartenență politică”, a spus ministrul Cseke Attila.

Pentru clarificarea delimitării între nivelul politic și cel administrativ al instituției prefectului se introduce funcția de secretar general al instituției prefectului, funcție publică din categoria înalților funcționari publici, cu rolul de a asigura stabilitatea la nivel instituțional. Înființarea acestei funcții reprezintă o garanție suplimentară privind îndeplinirea imparțială a atribuțiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Înaltul funcționar public sprijină activitatea prefectului în exercitarea controlului de legalitate și coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuții. Mai mult, spre deosebire de prefecți și subprefecți, pentru secretarii generali ai instituției prefectului sunt introduse condiții exprese de studii.

În același timp, conform legislației în vigoare, pot fi numite în aceste funcții de prefect sau subprefect numai persoanele care au absolvit programe de formare specializată, pentru a asigura profesionalismul celor care exercită acest rol. Conform ordonanței adoptate, a fost instituită o derogare de la această regulă, în sensul în care poate fi numită în aceste funcții o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca, în termen de cel mult un an de la data emiterii actului de numire în funcție, să absolve un astfel de program, sub sancțiunea eliberării din funcție.

Prefecții și subprefecții își vor păstra calitatea de înalt funcționari publici pentru o perioadă de cel mult 30 zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, urmând ca, după această perioadă, statutul lor să se conformeze noilor reglementări.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.