Acasă Cultura/Media Academia Română sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale, în parteneriat cu Filarmonica ”George Enescu”

Academia Română sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale, în parteneriat cu Filarmonica ”George Enescu”

DISTRIBUIȚI

 157870 – 12012021- Academia Română sărbătoreşte, vineri, Ziua Culturii Naţionale, în parteneriat cu Filarmonica ”George Enescu”, în condiţiile impuse de criza sanitară.

Potrivit unui comunicat al Academiei Române, în cadrul evenimentului vor vorbi preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române şi iniţiator al Zilei Culturii Naţionale, acad. Eugen Simion, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual.

Alocuţiunile vor fi urmate de un concert susţinut de Filarmonica ”George Enescu”, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.

Programul va cuprinde lucrări de: Ludwig van Beethoven, Uvertura Egmont; George Enescu, Patru piese inedite pentru vioară şi orchestră de coarde (solist: Rafael Butaru) Doru Popovici, Codex Caioni; Constantin Silvestri, Trei piese pentru orchestră de coarde; Bela Bartok, Dansuri româneşti; Dan Dediu, Codex Brasoviensis.

Date fiind actualele condiţii impuse de criza sanitară şi imposibilitatea de a invita publicul în eleganta sală a Ateneului, evenimentul va fi înregistrat şi difuzat în data de 15 ianuarie 2021 la Televiziunea Română, pe postul TVR 3, începând cu ora 19,00, şi la Trinitas TV, începând cu ora 20,00. Radio România Muzical va difuza concertul la aceeaşi dată, ora 15,30.

Confirmată legislativ prin Legea nr. 238/2010, Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită în data de 15 ianuarie, când este marcată ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.