Acasă Economie 2025, termen pentru rezolvarea infrastructurii apă-canal din Ilfov

2025, termen pentru rezolvarea infrastructurii apă-canal din Ilfov

DISTRIBUIȚI

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: Lucrările vor începe în următoarele șase luni

157943 – 17012021 – În următorii patru ani și jumătate, 261.280.039 euro, din care 94 la sută fonduri nerambursabile, vor fi investiți în Ilfov pentru servicii de apă și de canalizare, la standarde europene. Astfel, peste 230.000 locuitori vor beneficia de sisteme noi de alimentare cu apă si canalizare, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată existente, reabilitarea rețelelor actuale, reabilitarea rezervoarelor existente în vederea asigurării siguranței în exploatarea sistemelor și construirea de stații de tratare apă și apă uzată, pentru asigurarea calității apei conform reglementărilor actuale.

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, a subliniat, la Digi24, importanța majoră pe care o are, pentru ilfoveni, aprobarea proiectului de apă-canal și a oferit câteva date privind atragerea fondurilor europene și începerea efectivă a lucrărilor.

Hubert Petru Ștefan Thuma: ”În următorii patru ani și jumătate, în Ilfov urmează să fie implementat acest proiect. În județ sunt acum trei opertori de apă și canal – operatorul de apă și canal care deja gestionează nouă localități, iar proiectul a fost început în anul 2009, este RAJA Constanța, care gestionează două localități și sunt cele 22 de localități care vor fi finanate prin acest proiect. Situația nu este una foarte bună acum, dar în următorii patru ani și jumătate aproape toate localitățile din Ilfov vor beneficia de apă și canalizare și de condiții europene civilizate. Probleme cu apa și canalizarea sunt mai ales în localitățile mai îndepărtate de București, cum sunt Nuci și Grădiștea, unde sunt locuitori care încă folosesc fântâni. Licitațiile pentru acest proiect sunt ridicate deja pe SICAP, iar lucrările vor începe, cel mai probabil, în următoarele șase luni”.

Thuma a precizat, din nou, că acest proiect nu ar fi fost posibil fără contribuția colegilor săi din Consiliul Județean Ilfov și a celor de la compania Apă-Canal Ilfov. De asemenea, el a evidențiat și echipa de management din cadrul POIM pe care se va baza și pentru implementarea proiectului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.