157506 – 10122020 – UNICEF a transmis un apel guvernelor de a face din redeschiderea școlilor o prioritate. Reprezentanții organizației avertizează cu privire la prejudiciile aduse procesului de educație și bunăstării copiilor, pe măsură ce numărul celor afectați de închiderea școlilor crește din nou.
Potrivit unui comunicat al UNICEF, numărul copiilor cu vârste școlare afectați de închiderea școlilor, ca măsură de oprire a răspândirii Covid-19, a crescut cu 38% în luna noiembrie, punând o presiune semnificativă pe procesul de educație și pe bunăstarea a încă 90 de milioane de elevi din întreaga lume.
Potrivit datelor colectate de UNESCO, pentru unu din cinci elevi, adică pentru 320 de milioane de copii la nivel internațional, școlile sunt închise de la 1 decembrie.
”În ciuda a tot ceea ce știm în prezent despre Covid-19, despre rolul școlilor în transmiterea comunitară a virusului și despre pașii pe care îi putem întreprinde pentru a le oferi copiilor condiții sigure la școală, ne îndreptăm în direcția greșită cu pași extrem de repezi”, a spus Robert Jenkins, directorul Departamentului Internațional pentru Educație al UNICEF.
”Dovezile arată că școlile nu sunt factorii principali de transmitere a virusului. Cu toate acestea, suntem martorii unei tendințe alarmante a guvernelor de a închide din nou școlile ca primă măsură de restricționare, și nu ca ultim resort. În unele cazuri, școlile se închid la nivel național, în loc de a fi închise în funcție de comunitate, iar copiii continuă să sufere de pe urma efectelor devastatoare pe care aceste măsuri le au asupra învățării, asupra sănătății lor mintale și psihice și asupra siguranței lor”, a adăugat Jenkins.
Conform UNICEF, când școlile se închid, copiii se află în risc de a-și pierde educația, sistemul de sprijin, alimentația și sănătatea, iar cei din mediile cele mai dezavantajate, care riscă cel mai mult să abandoneze școala, plătesc prețul cel mai scump.
”Și cum milioane de copii stau departe de sălile de clasă de mai bine de nouă luni și un număr și mai mare de copii retrăiesc această situație bulversantă, UNICEF se teme că prea multe școli se închid în mod nenecesar și nu s-a pus accent suficient pe pașii necesari pentru ca școlile să fie în siguranță față de COVID-19. Un studiu recent care a folosit date din 191 de state a arătat că nu există nicio asociere între situația școlii și ratele infecțiilor cu Covid-19 în comunitate. Date fiind dovezile insuficiente care să ateste că școlile cresc ratele de transmitere a virusului, UNICEF îndeamnă guvernele să facă o prioritate din redeschiderea școlilor și să ia toate măsurile posibile pentru a oferi condiții optime de siguranță în unitățile educaționale”, se arată în comunicat.
Planurile de redeschidere a școlilor trebuie să includă extinderea accesului la educație, inclusiv la învățarea de la distanță și în special pentru grupurile marginalizate. Sistemele de educație trebuie să fie adaptate și dezvoltate pentru a putea face față unor crize viitoare, susțin reprezentanții UNICEF, care au lansat un ghid pentru redeschiderea scolilor, publicat împreună cu UNESCO, UNHCR, Programul Alimentar Mondial și Banca Mondială.
”Lucrurile pe care le-am aflat despre școlarizare pe durata pandemiei de Covid-19 sunt clare: beneficiile păstrării școlilor deschise depășesc cu mult pe costurile închiderii lor, iar închiderea școlilor la nivel național trebuie evitată cu orice preț”, a spus Jenkins.
În România, încă de la începutul pandemiei, UNICEF a lucrat cu autoritățile centrale și locale pentru a reduce impactul asupra educației copiilor. Pe baza dovezilor colectate printr-o evaluare rapidă realizată în mai multe etape din martie până în mai, 55 de școli partenere din județul Bacău au primit materiale de igienă și produse de protecție personală pentru a sprijini redeschiderea școlilor în siguranță. La nivel național, au fost diseminate materiale informative cu privire la modul de prevenire a infecțiilor cu noul coronavirus, în sprijinul profesorilor, copiilor și părinților.
UNICEF a elaborat și transmis un set de recomandări pentru începerea unui an școlar sigur 2020-2021. – Sursa: medifax