157699 – 26122020 – La 25 decembrie a.c., în jurul orelor 22.00, polițiștii din Otopeni au fost sesizați de un bărbat că mai multe persoane au spart geamul deflector de la autoturismul personal, parcat pe o stradă din oraș, după care au introdus în interior un obiect care a explodat, producând distrugeri autoturismului în cauză, cât și la cel parcat lângă acesta, anunță IPJ Ilfov.
Imediat polițiștii din Otopeni, sprijiniți de polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, s-au deplasat la fața locului. În urma cercetărilor au fost identificate persoanele bănuite, fiind vorba de doi indivizi, de 16 și respectiv 21 de ani.
Polițiștii ilfoveni au pus în aplicare două mandate de aducere, cele două persoane fiind conduse la sediul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au emis două ordonanțe de reținere pentru 24 de ore față de cei doi indivizi, urmând ca aceștia să fie prezentați în cursul zilei de mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale.
Cercetări sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.