157672 – 22122020 – În urma consultărilor de marți, de la Palatul Cotroceni, președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru al Guvernului României.
”Am avut azi o nouă rundă de consultări. Săptămâna trecută, după prima rundă, am spus că e nevoie de câteva zile pentru ca lucrurile să se cristalizeze. Și s-au cristalizat O coaliție formată din PNL, USR PLUS și UDMR a fost formalizată și a dovedit deja majoritatea în Parlament și azi la consultări liderii partidelor s-au prezentat împreună și au propus un candidat de premier Am decis să îl desemnez pe Florin Cîțu pentru poziția de prim-ministru”, a declarat Iohannis.
Florin Cîțu: ”România trece printr-o criză dublă, de sănătate și economică. E rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate și să așeze economia pe picioarele ei. Fiecare ministru va avea obiective clare, care vor fi monitorizate trimestrial. Vă asigur domnule președinte de un parteneriat onest, pentru că avem același obiectiv, dezvoltarea României”.