Acasă Externe Agenda Europeana Erasmus+ și Corpul european de solidaritate: investiții pentru generațiile viitoare ale Europei

Erasmus+ și Corpul european de solidaritate: investiții pentru generațiile viitoare ale Europei

DISTRIBUIȚI

 157618 – 18122020 – Comisia Europeană a publicat Raportul anual pentru 2019 privind Erasmus+, care arată că programul și-a îndeplinit pe deplin obiectivele pentru anul respectiv, cu niveluri excelente de punere în aplicare și o utilizare eficientă a fondurilor. Bugetul total pentru programul Erasmus+ crește de la an la an, ridicându-se în 2019 la 3,37 miliarde euro, cu 547 de milioane euro mai mult decât în 2018, ceea ce reprezintă o creștere de 20%. Cu acest buget, Erasmus+ a sprijinit aproape 940 000 de experiențe de învățare în străinătate și a oferit finanțare unui număr de aproximativ 25 000 de proiecte și 111 000 de organizații.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel: ”Erasmus este o poveste de succes europeană care și-a dovedit valoarea adăugată timp de mai bine de trei decenii. Programul reprezintă o modalitate eficace de a aborda multe dintre provocările societale cu care se confruntă Europa. În viitor, vom avea un program Erasmus+ mai amplu, mai solid și mai bun, care va sta, de asemenea, la baza eforturilor noastre de a transforma spațiul european al educației într-o realitate până în 2025”.

În 2019, programul a finanțat mobilitatea a aproape 505 000 de studenți și de membri ai personalului din învățământul superior. De asemenea, a continuat, să sprijine cursanții și personalul din domeniul educației și formării profesionale – peste 192 000 de persoane au petrecut o perioadă de învățare în străinătate în 2019. Primele 17 alianțe universitare europene au demarat în iunie 2019, cu un buget de aproape 85 de milioane de euro. Cu un buget de 49,3 milioane de euro, componenta ”sport” a programului a finanțat 260 de proiecte.

De asemenea, Comisia a publicat primul raport privind punerea în aplicare a Corpului european de solidaritate, care a debutat în octombrie 2018. Acesta este primul program al UE dedicat integral sprijinirii implicării tinerilor în activități de solidaritate. În primele 15 luni de existență, Corpul a sprijinit 3 750 de proiecte, oferind unui număr de peste 27 000 de tineri șansa de a participa la activități de voluntariat individual sau în echipă, la stagii sau locuri de muncă.

Erasmus+ și programele sale anterioare se numără printre cele mai tangibile realizări ale UE. De peste 30 de ani, ele le-au oferit tinerilor oportunități de a descoperi alte realități din Europa continuându-și, în același timp, studiile. Programul continuă să se extindă, incluzând noi regiuni și noi categorii de public. Programul este, de asemenea, deschis participării țărilor partenere din întreaga lume.

La 11 decembrie, statele membre și Parlamentul European au ajuns la un acord politic privind programul Erasmus+ pentru noua perioadă de programare 2021-2027. Noul program va fi nu doar mai favorabil incluziunii și mai inovator, ci și mai digital și mai verde. El va fi esențial pentru realizarea Spațiului european al educației până în 2025 și va mobiliza sectoarele educației, formării, tineretului și sportului în vederea unei redresări rapide și a unei creșteri economice viitoare. Programul va oferi multe oportunități noi pentru cetățenii europeni aflați într-un proces de învățare. Beneficiind de o accesibilitate sporită și de formate mai flexibile de mobilitate, acesta va oferi oportunități unui grup mai diversificat de cursanți, inclusiv celor cu mai puține oportunități și elevilor, care sunt în prezent incluși în măsurile privind mobilitatea. El va oferi noi oportunități de cooperare, încurajând inovarea în domeniul programelor școlare, al practicilor de învățare și de predare și va promova atât competențele verzi, cât și pe cele digitale. Programul va sprijini, de asemenea, noi inițiative emblematice, cum ar fi universitățile europene, academiile Erasmus pentru profesori, centrele de excelență profesională și DiscoverEU.

După o fază pregătitoare care s-a desfășurat în 2017 și la începutul anului 2018, Corpul european de solidaritate există ca program finanțat de UE începând din octombrie 2018, cu un buget operațional de 375,6 milioane EUR pentru perioada 2018-2020. Programul se bazează pe inițiativele anterioare ale UE în domeniul solidarității, menite să ofere un punct de acces unic organizațiilor active în sectorul solidarității și tinerilor care doresc să contribuie la societate în domenii care contează cel mai mult pentru ei.

Pe baza succesului inițiativei, Comisia Europeană a propus ca, în perioada 2021-2027, Corpul european de solidaritate să își continue activitățile și să le extindă la operațiunile umanitare ale UE, cu un buget total de 1,009 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027. Acest lucru a fost confirmat la 11 decembrie prin acordul politic privind noul program la care au ajuns Parlamentul European și statele membre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.