157662 – 22122020 – Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Hidroelectrica SA pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială în contextul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă pe piața producției și comercializării energiei electrice.Angajamentele vizează modul în care Hidroelectrica va comercializa energia produsă pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU)și pe Piața de Echilibrare (PE).
Astfel, compania se angajează să ofere la vânzare pe PZU o cantitate de energie electrică la un preț maxim determinat pe baza prețului prevăzut în cadrul contractelor la termen.De asemenea, Hidroelectrica SA se obligă să nu depășească un anumit nivel al prețului energiei electrice ofertate la creștere de puterepe PE. În același timp, Hidroelectrica se angajează să separe, în cadrul companiei, activitatea de ofertare pe PE de cea de ofertare pe PZU.
Implementarea acestui set de măsuri va conduce la beneficii directe și imediate pentru toți participanții pe piețele de energie electrică, fiind de natură a conduce la creșterea cantităților tranzacționatede către companie pe piețele spot și la diminuarea cantităților de energie reprezentând dezechilibrele generate în SEN care pot afecta negativ consumatorii, prin creșterea prețului energiei electrice.
Investigația Consiliului Concurenței, declanșată în septembrie 2018, vizează un potențial abuz de poziție dominantă pe piața producerii și comercializării energiei electrice, manifestat printr-un comportament de ofertare prin care s-a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piață (în principal,pe PZU), în scopul realizării unor vânzări la prețuri semnificativ mai ridicate pe PE.
Piaţa pentru Ziua Următoare este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piață spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Prețul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preț de referință în domeniul energiei electrice. Piaţa de echilibrare este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a Sistemului Energetic Național. Piaţa de echilibrare satisface în principal nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică.
Pe piaţa de echilibrare, Operatorul de Transport şi Sistem cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile. Pe piaţa de echilibrare, care este o piață penalizatoare, prețul este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU.
Documentul, conținând angajamentele formulate de Hidroelectrica SA. poate fi consultat pe pagina web a autorității de concurență: www.consiliulconcurenței.ro. Consiliul Concurenței invită persoanele fizicesau juridice interesate să trimită observații până la data de 21ianuarie 2021, prin e-mail, la adresa industrie@consiliulconcurentei.rosau prin poștă, la următoarea adresă: Consiliul Concurenței, Piața Presei Libere nr. 1, corp D1, sector 1, București, cod poștal 013701.